Moftul de a fi scriitor


Parcă citindu-mi gândurile, un reporter de la ziarul Adevărul a făcut un material despre kitsch-ul din Uniunea Scriitorilor. Eu doresc să îi spun simplu chici, iar adjectivul să fie chicios, căci curentul s-a încetățenit la noi încât să-l putem româniza.

De multe ori am spus că nu voi intra în Uniunea Scriitorilor din România atâta timp cât foștii comuniști, torționari și lingăi ai lui Ceaușescu, fac parte din această grupare artistică. Să stai la masă cu cei care l-au glorificat pe Ceașcă. Poate că delăsarea și confortul de a-și asigura pensiile nu sunt băgate în seamă decât de cei din exterior. Cei 50 de bani promiși de la editori pentru taxa de timbru sunt negociați și (re)țigăniți, și, prieteni cum  sunt, domnii editori sunt oricând gata să-i mănânce cu tot cu poezii chicioase pe cei din Uniune, așa... din dragoste. Pentru acei 50 de bani, bată-i vina!
Și ce mai țigănie! Domnul Liiceanu în proces cu Academia pentru operele lui Cioran, ca și cum dânsul, pentru un singur interviu cu scriitorul, a primit titlurile de discipol și moștenitor. Câte o dată pe an flutura încă o cărticică din opera lui Cioran, o rație cam scumpă, iar când Academia i-a luat-o înainte și a publicat totul într-un singur volum, jar pe pipă! Cine mai poate fi exemplu pentru tineri?
Pentru ca imaginea să fie completă, e încurajat și șeful statului să scrie poezii și i se dă o notă de trecere. Și ca dezolarea să ne cuprindă și mai tare, foștii ofițeri ai Securității au cărți de poezii, câte două-treizeci la număr, câte una în fiecare lună cu cronici literare în marile reviste, iar pe coperta patru își pun poze din tinerețile lor slugarnice sau chiar de pe vremea când erau pioneri. Multă nostalgie după Împușcatul ăsta!
Probabil e la modă să fii scriitor și n-am aflat și noi, poate e cool să zbori din școală-n școală spunându-le săracelor eleve care n-au citit nimic mai mult decât Popcorn că ar trebui să se simtă onorate (!) că au întâlnit un scriitor în carne și oase, o pasăre rară. Derutate cum sunt, poate vor cere și-un autograf de la Zburător. Trist e că se consideră că literatura e mai presus decât viața însăși, te retragi într-o peșteră și aștepți inspirația, că de nu-i o evadare a spiritului, ci un pretext la orice duce la glorie, poate inspirația e mai dulce, aplauzele mai puternice. În locul peșterii imaginați-vă un bar de minus cinci stele unde pălinca costă 1 leu iar poezia 50 de bani. Ba încă și scriitori respectați au intrat în ciorba asta...
Să fim înțeleși, știam că sub alte forme este anulată distanța dintre originalitate și simulacru, că zarzavaturile sunt vândute cât sunt proaspete și n-au nicio salvare de la perisabilitate, peste trei zile vă apucă greața după scrierile unora, dar de când chiciul a devenit categorie estetică, nu știm. O fi de când și arta a ajuns un moft, o chestie care prinde bine la CV. Dar cum CV-urile sunt numai formulare pentru minciună, literatura o minciună frumoasă, distanța dintre CV și propriile vieți este anulată la marginea confuziilor. De se va ajunge la o soluție amiabilă, să afle săracele eleve ce-a rămas de citit din literatura asta agonizată, ce-i bun din avalanșa de bulșituri, poate într-o zi ne-om trezi cu statui prin cârciumi, nu cu pana în mână, ci cu paharul. Măcar de i-ar ajuta pe unii paharul să scrie! Și ne mai mirăm: de ce nu primesc românii un Nobel.
P.S. Link către materialul din Adevărul: Kitsch și impostură în USR.

Comentarii