De ce sistemul te vrea NEFERICIT


Nefericirea nu este nativă
În anul 1970, profesorul Bruce Alexander de la catedra de psihologie, Universitatea din Vancouver, a remarcat ceva ciudat în legătură cu un vechi experiment cu cobai care demonstra că drogul este de vină pentru dependență. Se pun două vase, unul cu apă, celălalt cu apă și cocaină. Cobaiul poate alege din care bea, mirosul lui fiind foarte dezvoltat. Cei mai mulți au ales să bea din vasul cu drog și au revenit la acel vas de fiecare dată când le-a fost sete până când au murit. Așadar profesorul Alexander a mai adus ceva în ecuație, deoarece nu a fost convins de rezultatele predecesorului său: a construit un parc de distracții pentru cobai și a pus în mijlocul parcului un vas cu apă și unul cu apă și cocaină. Cobaii nu au mai ales apa cu cocaină.
Acest lucru este șocant deoarece spune totul despre ce este o adicție. Atâta timp cât cobaii au fost fericiți, n-au avut nevoie să bea apa cu cocaină. Profesorul a observat și că pacienții bolnavi de cancer terminal refuzau sau amânau doza de morfină când erau înconjurați de familie, acceptând durerea fizică mai ușor.
Soldații americani din Vietnam, se spune, consumau într-un număr mare droguri grele, cei mai mulți heroină. Deși se credea că acest lucru este imposibil, să renunți la heroină de pe o zi pe alta, 95% din cei întorși acasă au făcut-o. Firește, au prezentat semnele renunțării, agitație, nervozitate, dureri abdominale, dar nu au dat înapoi. Odată ajunși acasă, într-un mediu care le reda fericirea, drogul nu a mai fost necesar. N-au avut nevoie nici măcar de internare la o clinică de reabilitare, și asta după ani de zile(!) de abuz.
Din punct de vedere chimic, un drog acționează la fel cum acționează serotonina, un neurotransmițător care este produs de creier pentru a da senzația de plăcere. Creierul produce serotonină numai ca să răsplătească cu fericire un gest al nostru pe care îl facem ca să supraviețuim, căci acest organ de gândire și simțire este, de fapt, expert în supraviețuire: mâncat, băut și reproducere. Heroina din sânge păcălește creierul că este, de fapt, serotonină, așadar răsplata este fericirea sau chiar extazul.
Acum urmează lucrul cel mai interesant. Știind cum funcționează adicția, economiștii marilor companii și ai guvernelor țărilor puterilor centrale, au hotărât că, pentru a ține economia pe roate, ca banii să se învârtă necontenit și sistemul să rămână în picioare cu orice preț, chiar și de milioane de vieți anual, omul trebuie să fie nefericit.
Toate reclamele de la televizor fac același lucru: ne vând un vis. Viața noastră devine urâtă și de netrăit în comparație cu perfecțiunea prezentată: nu suntem destul de frumoși, nu suntem destul de sănătoși, nu suntem destul de avuți, viața noastră nu e bună așa cum e. Reclamele vor să ne spună că suntem incompleți fără produsul pe care îl promovează, ba chiar că viața noastră e o țeapă dacă nu mergem pe calea largă, cu valul de oameni, în rând cu lumea. Diavolul din Biblie este cel mai bun la reclame: l-a făcut pe Adam să creadă că nu e fericit așa cum e, că trebuie să fie ca Dumnezeu pentru a fi (considerat) fericit.
Suntem ființe sociale, tânjim după conexiunea umană, chiar dacă nu suntem conștienți de asta. Copiii singuri își creează prieteni imaginari, adulții se împrietenesc cu șuieratul ruletei, cu acul de oțel, cu Coca-Cola sau cu pornografia deoarece consideră că sunt mai nefericiți chiar și decât un bolnav de cancer înconjurat de familia sa. Un dependent va căuta întotdeauna să găsească un nou prieten pe un raft, într-o seringă sau într-o sticlă, în loc de oamenii din jur. Nici Facebook nu e diferit, căci conexiunile nu sunt reale, ci se cultivă nevoia de a fi plăcut, apreciat. Facebook s-ar închide într-o săptămână fără magicul buton care ne spune că asta e dovada fericirii (vezi material despre Facebook).
Sistemul încearcă din răsputeri ori să strice mediul în care trăim, pentru a NU trăi într-un parc de distracții, în care avem toate cele necesare din abundență, cum ni le-a dat natura dreptul nostru nativ –, ori să ne convingă că există ceva mai bun de atât, un loc unde câinii stau cu covrigii-n coadă.
Iată cum se adeverește ce cântă Maxi Jazz de la Faithless, wicked mind is a weapon of mass destruction, o minte haină este o armă de distrugere în masă, fiindcă numai o minte haină se poate folosi de cunoștințele pe care le are despre naturalețea psihicului ca să-l înrobească pe om.
Așadar, dependența nu vine de la bani, ci de la nefericirea din viețile noastre și, dacă ne întoarcem la adicția noastră după ce-am renunțat la ea, fie aceasta chiar și dependența de Can-Can sau de știri, aceasta va aduce ea alți șapte draci, după binecunoscuta avertizare biblică.
Este foarte dificil să rămânem pe calea îngustă, păstrându-ne discernământul intact, căci sistemul devine tot mai sofisticat în încercarea de a ne vinde otrava ca pâine și a ne face dependenți de rău, orbiți încât să luptăm pentru a-l menține funcțional. Un om mulțumit cu viața lui nu va avea niciodată niciun viciu.

Comentarii