Acest Nou Val literar: „Literatura de azi” s-a lăsat pe tânjală (partea 4/10)



Din păcate, acest Nou Val al literaturii române nu e altceva decât un flux-reflux într-un lighean uitat în curte, în care s-a strâns apa de ploaie.

P
entru ca să fiu detașat, mă voi preface că nu am auzit de niciunul din membrii colectivului redacțional al revistei online „Literatura de azi”. De întâlnit, personal nu i-am întâlnit și nici nu îi cunosc pe cei care o editează. La mai bine de trei ani (dacă nu mă înșel), privind în urmă, am putea spune că s-au avântat ca leii și au ajuns ca mieii.

Niciodată nu am auzit de o revistă care să se știe edita singură precum nu există pui care să se pună singur la rotisor și să se ungă cu sos. Oricât de automatizat funcționează mediul online, tot trebuie să aibă loc o sortare și o editare. E de înțeles că există o rebeliune legată de scrierea cu â medial, dar nu e de înțeles de ce Wordpress controlează site-ul la editarea de text și nu redacția. La o singură privire se vede că nu are loc nicio editare când se publică materialele și nu fac referire doar la lipsa alineatelor: e obositor să citești un material publicat pe literaturadeazi.ro.
Nu e Brahms. E privirea masculină
a lui David Gandy care ne îmbie să cumpărăm
pantofi David Preston. Ne întrebăm
de ce apare în antetul unei poezii de pe site:
Lumea crâșmei ăsteia”. Să nu credeți
că autorul ne-arată c-ar ști folosi cratima
sau să scrie Schubert, nu Shubert.
Dacă există ceva de care are nevoie urgentă această revistă, este un curator. D-l Daniel Cristea-Enache este inteligent, are gusturi bune, dar nu e un factotum. Chiar dacă numele revistei este „Literatura de azi”, citind poeziile de pe site am avut senzația că a fost recent redenumită în „Literatura de ieri”. Sunt conștient că există o problemă de sincronizare între literatura noastră și cea universală și că trebuie „arse anumite etape”, cum sugera E. Lovinescu, or tocmai acesta e mesajul pe care îl transmite numele publicației, anume că le-am consumat deja, iar la redacție ar avea loc o selectare riguroasă a materialelor, principalul criteriu fiind sincronizarea cu scrisul epocii și renunțarea la formele obosite ale literaturii. Sunt multe alte reviste marginale care să „ardă etape”, nu e nevoie de una națională și cu aspirații elitiste care să facă asta!
Iată câteva exemple de materiale de pe site cu care, în ziua de azi (în alte literaturi contemporane), nu s-ar mai câștiga nici măcar un concurs de creație pe școală: „Am auzit în ploaie un foc nestins,/ Se răsucea în flamura singurătății-/ Părea un om, cu ochiul său, încins/ De ura și invidia, de îndoiala societății.” (Am auzit în ploaie un foc nestins..., Lilia Manole Cazacu), „Furtuna spală, focul purifică și iubirea ne exorcizează demonii. […] De eram alchimist și tot nu-mi prefăceam dantela pestriță în ceramică rară. Olarule, îți mulțumesc pentru că m-ai făcut bucățele și mi te datorez!” (Radiografie sufletească, Diana Farca), „Ah, fânul e verde/ lunca e-n floare,/ dragul meu are răsuflare de frunză” (Fă-mă țipăt, Camelia Radulian).
Și se mai publică și Gr. Alexandrescu, care nu e de azi, nici măcar de ieri, ci de alaltăieri. Sunt destule reviste (chiar prea multe) care publică scriitori clasici. E calea cea mai ușoară de a umple pagini. Chiar dacă site-ul are un aspect „aerisit”, mentalitatea care stă la baza scrierii și alegerii textelor înclină spre sobru. „Franck suprainterpretează nonșalant cartea pe care o citesc, naratorul bifurcă imperturbabil cărările narative, într-o multiplicare ludică a variantelor” (Jalousie, Irina Dincă) e precum incongruența fenomenologică a criticului de artă al lui Mefisto (Toma Caragiu). Ne mai mirăm de ce tineretul se îndepărtează de literatură când recenziile la cărți bune sunt greu de digerat! Mai mult alungă cititorii decât să îi adune.
Stilul eminescian și-a pus amprenta pe poeții de pe site-ul literaturadeazi.ro, doar că bardul își ura epigonii cât timp a fost în viață. S-ar putea spune că e o situație tragicomică. Suntem în secolul XXI, nu trebuie să fii expert să vezi că, în lume, literatura de azi e total diferită de ce se publică în revista „Literatura de azi”, îți ajunge doar să citești câteva cărți publicate de tineri anul acesta, în străinătate, să simți că e „altceva”.
Greșeli copilărești! El e scriitorul lunii, dar cum îl cheamă?
Din poză nu reiese. Iar banda albă e peste chipul lui.
Poate de vină e faptul că scriitorii contemporani buni, singuri prin definiție, se ascund în munți și nu pot fi întrebați lunar dacă au materiale bune de publicat, acolo unde se duc, n-au nici e-mail, nici telefon. Dacă aceasta e problema, că materialele pe care și le dorește redacția sunt rare și decât să nu se publice (mai) nimic, mai bine se publică ceva slăbuț, ar trebui luată în considerare opțiunea ca revista să treacă total pe formatul tipărit și să aibă apariții semestriale. Desigur, proprietarii fac tot ce doresc, e a lor revista, iar cititorii au dreptul să aleagă dacă o vor citi sau nu în continuare.
Pentru câteva clipe am crezut că logodnica mea a lăsat deschisă fereastra navigatorului de internet la Secretele alimentației fiindcă pe literaturadeazi.ro am găsit și materiale nutriționiste: „Articolul de astăzi este dedicat glutenului, o proteină regăsită în cerealele clasice (grâu, orz, ovăz, secară).” (Gluten-free sau adio glutenului (!), Geena Scarpete). Se confundă sezonul cu gazonul, materialul ar fi fost mai folositor pentru calul lui Făt-Frumos decât pentru un consumator de literatură: grâu, orz, ovăz, secară...
Materialele din revistă sunt uneori de un comic involuntar! „Lucrurile erau simple pe unde am crescut eu. […] Pe lângă brânză, D-na Herve îmi producea milă.” (Mucegaiul, Tatiana Țîbuleac). Așadar, pe lângă faptul că îi producea brânză, d-na Herve îi producea și milă. Asta e ca și cum am spune că „un copil a fost mușcat de câine, prietenul său a fost mușcat de deget”. Unii dintre noi suntem alergici atât la mucegai, cât și la forțări inutile ale limbii române. Ne putem întreba dacă se uită cineva peste texte înainte de a fi publicate sau dacă redacția are doar titlu onorific.
Mă așteptam ca (măcar) această revistă să nu publice scriitori din Epoca de Aur, care își pun poze din tinerețe alături de text, că știm ce fel de oameni practică acest soi de egolatrie încât să nu ni se facă lehamite de vorbele lor de duh. Cu siguranță că au acasă poze mai recente, dar vanitatea e irezistibilă. Într-adevăr, vanitatea e un mare vițiu în lumea scriitoricească, se practică înființarea cenaclurilor pentru ca fondatorul să aibă adoratori, se practică și lansarea unor reviste literare tot din același motiv: tu mă aplauzi pe mine, eu îți țin spate și viceversa.
În altă ordine de idei, când s-a decis ca site-ul să se construiască pe o bază Wordpress, poate nu s-a luat în considerare că plaforma are actualizări lunare care s-ar putea bate cap în cap cu setările site-ului și, de pe o zi pe alta, publicația să dispară în neantul serverului, iar autorii, oricât de înapoiat ar scrie, ar putea să înainteze procese de daune pentru pierderea materialelor (care oricum s-au pierdut, în mare parte, când a fost relansat site-ul). Dacă nu se fac actualizările, iarăși e risc, în special la partea de securitate și compatibilitate.
Dar e clar: literaturadeazi.ro nici nu e o revistă pentru scriitorii de literatură contemporană și nici nu supără pe nimeni, e la fel de comodă ca Reader's Digest. A început ca un fenomen, dar în ultima vreme s-a lăsat pe tânjală, începe să prindă un iz de „revista școlii”. Revista Literatura de azi se află sub egida USR.