Discurs lansare de carte -- „Garderobă”



Cu criticul PhD. Marius Miheț
Uau! Lansez cartea, în sfârșit!
  mulțumesc că ați acceptat invitația de a lua parte la bucuria mea, îi mulțumesc companiei Tiger Amira pentru sprijinul acordat, îți mulțumesc, Marius, pentru frumoasa introducere pe care ai făcut-o. Ești bun. Domnule critic, îți voi face și eu o scurtă introducere, le voi spune cum ne-am cunoscut noi...
Eram în anul întâi, vopsit blond și am dat întâlnire cu el lângă statuia lui Coșbuc, la Facultatea de Litere, să discutăm despre o publicare în revista Familia. Vine, întinde mâna, îl salut. Pentru că întotdeauna există două părți ale unei povești, el zice că nu am salutat. Zice că nu ne-am întâlnit lângă statuie. Zice că ne-am întâlnit la el în birou, am intrat fără să salut, m-am uitat la el din cap până în picioare și am zis: acum înțeleg de ce te plac femeile. Eu zic că și-ar fi dorit să zic asta, că e doar o amintire inventată de subconștientul lui, el ține sus și tare că nu am salutat și că i-am spus că e chipeș. Cei care mă cunoașteți bine știți că nu le fac bărbaților astfel de complimente. I-am zis odată doar că studentele i-au pus porecla Keanu Reeves. Atât! Uitați-vă la el, pare ieșit din Matrix și știe ceva mai greu decât kung-fu. Știe literatură contemporană. Și el mi-a dat o poreclă: Pișicheru’. Care înseamnă viclean. Ce bine ne înțelegem noi doi!
Îi mulțumesc și editurii Primus, atașate tipografiei Metropolis, care a acceptat toate condițiile mele să public cartea. Anume, să editez eu cartea, să vă ofer un produs finit. Tot ce vedeți aici, eu am făcut, de la versuri, la imaginea de pe copertă.
Am parcurs un drum lung de la ultima mea carte de poezii. O copilărie întreagă. Cred că, de fapt, a scrie este singurul mod prin care un bărbat poate afla cum e, aproximativ, să fii gravid, să porți un copil. Procesul e chiar ca o naștere, doar că lipsește sângele, slavă Domnului! Diferența e că un copil se naște după nouă luni, acestuia i-au trebuit cinci ani. Gândul acesta mă face să mă simt ca o elefantă. Și toată lumea îmi spune: ce repede ai scos o carte! Când am început s-o scriu, n-aveam niciun fir de păr cărunt, dar se pare că am scris repede această carte! Poate trebuia să mă las pe spate să mă bucur mai mult de durerile facerii... Respir, respir!
Frumoasa mea iubită Cristina, căreia îi dedic acest volum, mi-a spus un fapt științific interesant. Creierele noastre șterg amintirea traumei nașterii. De aceea femeile mai fac un copil, iar scriitorii mai scriu o carte. Poate numai aceia din Urzeala Tronurilor nu au parte de acest dar al naturii, că doar Nordul își amintește. The North remembers.
Coperta „Garderobei”
Așadar, ceva asemănător cu o naștere a avut loc și la această carte.  Creierul meu a șters trauma scrierii ei. Mă întreabă prietenii: cum ai scris așa ceva? Mă uit confuz în ochii lor și le răspund (voce de bătrân): nu știu, măicuță, nu îmi amintesc și poți să fii drăguță să îmi spui cine ești? Așa că nu scriu pentru glorie din moment ce nici eu nu îmi amintesc ce am scris. Sunt scriitori care scriu pentru glorie crezând că lucrurile mai funcționează ca în epoca de aur a literaturii.
O doamnă și-a tatuat odată niște versuri pe încheietura mâinii. Erau scrise cu niște litere înflorite, frumoase. Uau, cine a scris asta? am întrebat-o când am citit. Tu! M-am uitat la tatuaj și mi-am zis: să mă pupe Cărtărescu dacă îmi amintesc. Nici acum nu știu cum să mă simt cu privire la tatuajul acela. Să îți citești vechile versuri e ca și cum te uiți peste poze cu fostele iubiri. Te întrebi ce-a fost în capul tău. Asta dacă îți amintești.
Să te trezești în fața unui public cu o carte pe care o lansezi e ca și cum te trezești dintr-o mahmureală, cu o durere de cap groaznică, încercând să reconstruiești ce s-a întâmplat, cum ai scris cartea, să îți amintești durerile nașterii. Poate că sunt masochist sau poate toți scriitorii suferă de Sindromul Stockholm, în care te îndrăgostești de agresorul tău, în cazul acesta eul liric e agresorul. În același timp cred că aș fi ridicol să-l dau pe mâna autorităților, e ca și cum, bărbat în toată firea, i-ai spune polițistului că te-a violat nimeni alta decât Rihanna. Violat ziceți, domnu’ Gușat, ha? De către Rihanna, haa?!
Ahem, ahem... Ideea titlului, Garderobă, nu îmi aparține, îi aparține Cristinei. Marius a spus că m-am îmbolnăvit de poezie englezească atâta timp cât am fost în Anglia, că voiam să îi dau titlul Dulcețuri asortate din percepții. „Numai englezii dau titluri din astea luuuungi”, mi-a zis el când ne-am întâlnit pe coridoarele instituției culturale Carrefour. Să știți că atât scriitorii cât și criticii literari ies la cumpărături, să știți că și noi suntem oameni, iar dacă nu ne primim dreptul ca minorități, facem Brexit, ieșim din orice uniune.
Vorbind de Uniuni, pe coperta patru apar două citate dintr-o declarație, la vremea aceea, a unui vicepreședinte zonal USR, Horia Gârbea. Pe coperta patru se pun de obicei laudele criticilor. El nu e critic și zice că n-am talent. El e doar faimos din pricina funcției. Mă simt mai patriot că el, de la Centru, a primit ordine de la cineva de la periferie să nege tot. Eu scriu pentru public, nu pentru critică. Vouă să vă placă. A auzit cineva de un A. Toma? Nu. Critica îl ridica în slăvi în generația trecută. Pe critică nu prea mizez. Criticii trebuie să îi faci pe plac, să îi apelezi la orgoliu, să îi traduci lucrările poate... Eu nu îmi consum energia pentru a intra în grațiile personajelor caragialiene. Sau știți careva vreun scriitor cipriot? Eston? Slovac? Credeți că alții știu despre ai noștri?
Pe lângă titlu, Cristina a fost cea care a ales poeziile. I-am spus: acest volum îți este dedicat ție, ce-ar fi să alegi tu poeziile pe care le vrei cuprinse în el? A ridicat spânceana. Numai pentru acea reacție merita efortul de a scrie cartea. Îi mulțumesc că a avut răbdare cu mine. Pentru mine, cartea asta e copilul meu, pentru Cristina, eu sunt sunt un copil.
Și iată-mă acum dându-i drumul în lume precum le dai drumul copiilor când pleacă la facultate. Aș vrea să îmi iubiți copilul, dar în același timp aș vrea să îl lăsați în pace. Sunt mândru și gelos. Sunt mândru că orice poezie îi citesc unui prieten, nu se va uita cruciș la mine încercând să înțeleagă ce am vrut să zic, să ridice din umeri și să spună învins: artă contemporană. Sunt gelos fiindcă nu îmi doresc ca oricine să se îndrăgostească de această carte. M-aș simți umilit să se îndrăgostească dl. Horia Gârbea de ea, că înseamnă că semănăm și ne adunăm.
Fiți tandri cu copilul meu. Vă mulțumesc încă o dată că ați venit aici, în seara aceasta.

Theo Gușat, 11 iulie 2016, la B.U.O.

--------------------------------------------------------- 
Cartea este disponibilă și în format electronic în toate marile librării e-Book, dintre care amintesc: Google Books, iTunes, Smashwords și Goodreads. 

Comentarii