Noi, perșii


În epoca lui Pericle (cond. 443-429 î.e.n.), artele au înflorit deoarece au avut sprijin politic. Epoca a devenit cunoscută ca Epoca de aur. Pentru a celebra victoria grecilor împotriva perșilor lui Xerxes la Salamina, bătălie în care tatăl său, Xantipos, a fost erou, Pericle a comandat o piesă care să arate superioritatea grecilor asupra perșilor. Eschil a acceptat comanda pentru o anumită sumă și a scris o piesă de teatru în care descrie căderea unei civilizații și subliniază faptul că perșii au pierdut deoarece se lăsau pradă egolatriei, a râvnei după lux și dezmățului, pe când grecii erau prezentați ca fiind cumpătați. Azi, noi, europenii, suntem ca perșii de odinioară.

Sfârșitul unei lumi
Nu trebuie să fii un specialist în umanism să vezi limpede: ceva e în neregulă cu lumea asta. Semnele sfârșitului unei lumi sunt: răsturnarea valorilor, ruperea contactului cu trecutul istoric, credința că Sinele este centrul universului, golul spiritual (plictisul modernității) și nevoia urgentă de a crea o utopie. Cea din urmă începe să se contureze, acel „acum ori niciodată” din imnul României duce întotdeauna la conflicte majore.
Răsturnarea valorilor e evidentă: oamenii de nimic ajung vedete de televiziune, modelul de femeie e prostituata sexy, de bărbat, adolescentinul (la orice vârstă) bănos; familia disfuncțională e dată exemplu de independență și deschidere spre nou. Ruperea contactului cu trecutul istoric șterge sentimentul identității, al apartenenței, creează o amnezie socială, or nimeni nu se poate (re)inventa peste noapte. Credința că Eul este centrul universului izvorăște din iubirea de sine și din egolatrie care, dacă intră în combinație cu perfecționismul, creează sociopatie. Golul spiritual este o criză a conștientului colectiv, dar nu este o doar o fază de-a Ecleziastului fiindcă nu e plină de înțelepciune.

Rău necesar
Și prea mult bine poate fi monstruos.
Se promovează tot mai mult ideea că, fiind un consumerist, poți evita durerea vieții, însă acest lucru nu rămâne fără urmări pe termen scurt (devii prostuț) și pe termen lung (rămâi fără resurse). Răul e necesar pentru maturizarea spirituală a fiecăruia. Nu e bine ca totul să fie Yin. Înțelepciunea vieții nu vine din răsfățuri și plenitudine.
Nimic nu face mai nepregătit pentru viață un copil decât binele din abundență, or așa încearcă școala să educe acum. În clasa întâi, eu spălam vasele, îmi făceam pantofii cu cremă și-mi pregăteam uniforma pentru a doua zi, uneori trebuia s-o curăț. La școală, știam că nu e bine să mănânc mai repede de ora 10.00, că mi se va face foame până ajung acasă. Copiii sunt ținuți în puf acum și au rezultate tot mai slabe la învățătură. Acum, în clasa a treia, se desenează pokemoni și se urmărește dezvoltarea unor inteligențe care nu pot fi folosite în viața reală sau nu li se solicită și acea inteligență.
Îmbuibați de bine, viitorii adolescenți se laudă pe rețelele de socializare că și-au început viața sexuală. Nu e normal să fie cluburile pline de puberi sau băieț(e)ii să se uite-n oglindă și să întrebe: oglindă, oglinjoară... Pentru că le plac îngerașii, părinții vor ca odraselele lor să rămână veșnic copii așa cum, într-o comparație liberă, din cauza cererii foarte mari, s-a alterat codul genetic al unor rase de câini astfel încât să rămână veșnic pui. Fiecare vârstă are frumusețea ei.
E vremea lui Pară-Mălăiață, a comodității împinse în lene. Pe când viitorul a ajuns o resursă de exploatat pentru capitalism (tehnologia viitorului, cum i se face reclamă), adică știința să fie ținută în lesă, egoul a devenit valută în democrație. Acestor vremuri le lipsește bărbăția, e prost asociată cu violența, dar adevărata bărbăție nu are nimic de a face cu asta. Când masculinitatea e efeminată, de bună seamă, dictonul epocii se adeverește: se poate trăi și fără bărbați. Pe nesimțite, bărbatul contemporan se transformă-n oglindă bună de aninat în cui și pare să îi placă acest rol.
Se văd limpede tendințele acestea când mergem să ne cumpărăm haine, trebuie să cauți acul în carul cu fân dacă vrei pantaloni fără talie joasă. Dintr-o sursă de înțelepciune, asprimea vieții (răul necesar) a ajuns emblematică pentru modestie, etichetată ca sărăcie și jeg.

Urmașii perșilor pun mâinile pe arme de la vârste fragede.
Forța musulmană
Dacă noi dormim comod pe o ureche și suntem ca perșii, perșii sunt acum ca grecii. Religia musulmană își adună adepții sub rigorile islamului, le disciplinează viețile personale și le oferă un scop în viață. Postul practicat cu strictețe (pentru Allah, spune Coranul, în timpul postului, mirosul gurii nemâncate e de o mie de ori mai plăcut decât un câmp cu flori), frăția musulmană și autoritatea imamului conferă o disciplină pe care Occidentul a pierdut-o.
Ne aflăm din nou sub presiunea musulmanilor, se întâmplă atentate în fiecare săptămână. Acesta e un somn al rațiunii noastre, iar generații întregi de copii sunt antrenate să folosească arma. Peste 10 ani, acei copii vor fi soldați jihadiști. Extremiștii s-au prins și ei că artele pot fi folosite în marketing, fac filmulețe artistice pentru recrutarea soldaților, chiar cu mesaje în limba engleză, să aibă impact global.
Filozofia era cea care îi unea pe greci în democrație, astăzi pe noi nu ne mai unește decât consumerismul: nici religia creștină, nici cultura europeană fiindcă lumea nu mai dă doi bani pe cultură, nici limba pe care o deformăm cu americanisme, nici patriotismul. Dar pe perși îi unesc toate astea, iar modul nostru de viață ne prinde în ițele unei tragedii, căci pericolul începe de la faptul că toată cultura europeană devine marginală în lume, alta luându-i locul. Și parcă o iluzie generală ne prinde pe toți, anume că putem trăi în democrația inventată de greci fără să aibă în inima ei ceea ce grecii au pus: cultura. Nu, nu există democrație fără cultură.

P.S. Vă plac covoarele persane?

Comentarii