Marketing pe degeaba

„Iau cu mine un cearșaf în bazin / Defechez în bazin”
Clientul
Clientul contactează agenția de publicitate. Se stabilește o întâlnire după 48h, să aibă timp profesionistul să facă o analiză a afacerii clientului, privită din exterior. Secretul clientului este că are 300 de euro în buzunar. Pentru acei bani, se așteaptă să primească: site, optimizare SEO, pagină Facebook, Twitter, întreținere pagini Facebook și Twitter, poze profesionale cu tot ce ține de firmă, creare logo, rebranding (dacă e necesar), elaborarea unei strategii de marketing, e-commerce, brand awareness, crearea ambalajului personalizat pentru produse, descrierea de pe etichetă etc. Sau cheamă agenția în locația unde operează și zice: uită-te bine și zi-mi ce putem face să îmbunătățim. Apoi spune că nu-i place nicio idee, însă le pune el îl practică fiindcă pretinde că și el s-a gândit la toate.
Agenția
Ai o firmă și te contactează o agenție de publicitate. Secretul e că tu ai o plăcintărie, dar agentul nu știe asta și are o poezie de recitat: „Bună ziua, am făcut un studiu al vizibilității firmei dumneavoastră și am ajuns la concluzia că are nevoie de îmbunătățiri. Proiectul nostru este fezabil și, în opinia mea de specialist, sunteți pe nicăieri deocamdată.” Te și provoacă! Îi spui că plăcintăria ta merge și fără marketing, că n-o să dai profitul de pe o lună să poți admira cât de frumoasă e reclama volumetrică de deasupra chioșcului și nici nu îți imaginezi like&share la plăcintă (yuk!), că e o afacere în doi oameni: tu procuri ingredientele, iar tanti plăcintăreasa le frământă laolaltă și le coace. De acei bani iei zece saci de cartofi.

Probabil, piețarii sunt cei care vor fi luați la rând. Bieții piețari se vor trezi cu omul de marketing la tarabă, încercând să-i convingă să vândă online cartofi, că de livrare se ocupă o firmă de curierat, și – bla-bla-bla – chiar există precedent, că pe emag.ro se vând cartofi la 3,5 lei/kg și că ar fi bine să își deschidă SRL, să fie în legalitate, că omului îi place să cumpere „rapid, online”, fără să vadă cartoful, dar uită să îți spună că, în epoca asta, clienții cei mai „rapizi” sunt clienții care sunt nu doar pretențioși, ci de-a dreptul absurzi și îți vor aduce cele mai mari pagube, îți vor spune să le aduci chiar marfă la preț de producător, iar taxele să le plătești tu, transportul tot tu. Chiar pe gratis, dacă se poate, că din spatele unui monitor nimănui nu îi e rușine să ceară nimic sau să facă retur la produse, fie acestea și perisabile și să le dai și voucher data viitoare cu un „mulțumesc că ai cumpărat doi cartofiori de la noi”.
Deschid o paranteză. Eu cunosc acest tip de clienți: dacă ar putea, ar comanda de pe internet și un plămân, s-ar aștepta să primească bonus servicii de transplant și ar cere retur dacă nu-l acceptă corpul (de ce nu e compatibil cu corpul fiecăruia, domnu'?), plus transplantul gratuit al vechiului plămân, ținut la rece pe perioada garanției. S-ar aștepta chiar să fie lăsat să meargă la fotbal la cinci minute după operație. E un tip de client rupt de realitate și cu un complex de superioritate. Paranteză închisă.
Prezenta piață de marketing face presiuni asupra producătorilor să își cheltuie banii pe ambalaj, nu pe calitatea produsului, să facă reclame TV la sute de mii de euro, dar să își plătească tot mai prost angajații.
Problema nu este că se fac presiuni pentru implementarea acestui nou tip (corporate) de marketing, problema e că bătrânii n-au bani, iar tinerii nu îi cheltuie decât pe experiențe noi, nu pe posesii, așadar să tot elaborezi strategii peste strategii e precum integrarea europeană: o formă fără fond; încă nu e nevoie imperioasă de asta decât la câteva companii – care tot de afară au venit – pe care le poți număra pe degete. Fără marketing suntem săraci, iar cu marketing, săraci frumoși.
Desigur, roata se întoarce la marketingul online fiindcă giganții Google și Facebook pun la punct platforme de reclamă ușor de folosit pentru oricine, să îți faci reclamă pe Google cu două click-uri, iar marii experți în SEO vor rămâne fără slujbe în câțiva ani mai ales că, mai nou, Google indexează tot, fără strategii pentru cuvinte-cheie structurate sub formă de arbore, doar alegi tipul de afacere și platforma alege automat publicul-țintă. La fel e și pe Facebook. Tehnologia i-a lăsat pe mulți fără locuri de muncă și va continua să facă asta chiar și în propriul domeniu. Or inima unei afaceri nu e reclama, cum spune dictonul epocii. E disciplina și munca asiduă, să închizi ușa din față a barului și să servești clienții rămași înăuntru până la ora trei dimienața, dacă e cazul, să îi dai acei bani de marketing barmanului drept bonus. Reclamă mai bună nu îți poți face. Că de-am avea „vizibilitate”, cum se laudă agențiile, brandurile românești ar fi cunoscute peste hotare.

Comentarii