Nume pompoase pentru meserii de rând

De zece ani încoace, fiecare meserie
primește un nume nou, să sune șic.

Până a ieșit la pensie, mama mea a fost croitoreasă. A făcut Școala de Confecții la Marghita de Bihor, s-a măritat cu tata și s-a dus după el la Satu Mare. Eu am făcut Literele la Oradea și am rămas în Bihor. Din când în când mai vizitez satul ei natal, Almașu-Mare.
Mama știe face de toate în croitorie: de la scurtat pantaloni până la crearea unui costum. Îmi făcea costume când eram mic. Le purtam numai duminica sau la sărbătoare. Când am văzut prima dată corporatiștii, am crezut că aceștia sărbătoresc ceva, că erau cu toții îmbrăcați la costum. Pe unul chiar l-am întrebat cine i-a făcut costumul și mi-a răspuns că un designer pe nume Ildiko de la Casa de Modă. Ildiko era tot o croitoreasă ca mama, chiar o cunoșteam, doar că sună mai bine să spui că ți l-a făcut un designer, nu-i așa?
În ziua de azi, orice bucătar e chef (a se citi șef), orice șef de echipă e manager, orice gospodărie e o fermă, orice secretară e asistent de manager, oricine pune muzică de pe Youtube într-un local e DJ, orice târfă e escortă. Probabil, în regnul animal, orice fazan, când își deschide coada, se crede păun. Dacă așa se continuă, mentalul colectiv va suferi de iluzii de grandoare, că deja a-nceput să fie virală boala înnobilării ordinarului: chiar și un îndrumător se numește mentor, deși are numai 25 de ani. În pomicultură, mentorul e un altoi dintr-un pom bătrân, grefat pe un pom tânăr.
Până nu demult, chef nu era orice bucătar, ci numai acela care făcea mâncăruri rafinate pentru restaurante de lux sau familii nobile, designer vestimentar nu era oricine știe bate la mașina de cusut, ci unul care făcea colecții de haine pentru o companie, jurnalist nu era oricine scria la ziar, că atunci și mama Omida care scrie horoscopul e tot jurnalistă.
Sigur, angajatorii și-au dat seama de fenomen și nu mai folosesc denumirile comune ale meseriilor când publică anunțuri. Se caută Director vizual la o publicație (sau chiar direct în engleză, visual director, să te simți american), dar dacă îl întrebi de leafă pe șoferul firmei, câștigă mai bine decât vei câștiga tu la acea firmă. El n-are nevoie de asemenea vanități și titluri pe cartea de vizită, el are nevoie doar de portofelul plin. Iar când ocupi postul, afli că trebuie să desenezi copăcei toată ziua, doar că ești propriul tău șef, tu zici cât de înalt să fie copacul, tu îl și tai (de pe foaie) dacă nu îți mai place după pauza de masă la cantină. Acolo, desigur, un chef îți va servi mâncarea, o zeamă de chimen care pe meniu e denumită supă dietetică.
Dorel, frizerul din sat care știe face trei frizuri – și acelea numai cu mașina de tuns –, își poate pune pe cartea de vizită hair-stylist. Nici nu știe pronunța bine cuvântul, dar cartea de vizită îl împăunează. Cineva chiar mi-a dat odată o carte de vizită pe care scria herstailist. Bănuiesc că acesta e unul din motivele pentru care tinerii nu mai vor să muncească: numele meseriei lor nu sună bine.
Și știți unde se ajunge? M-am dus la un restaurant și am comandat ciorbă de burtă. Fiindcă și mâncăruile de la restaurant, mai nou, sunt făcute din semi-preparate congelate, m-am trezit în supă cu un ghem de piele de vacă, precum o insulă într-o mare de zeamă. Nu puteai băga lingura în ghem, era bine închegat. Am chemat chelnerița și i-am zis că nu îmi place ciorba. Știi mai bine decât cheful cum se face mâncarea, dragă? Și a trebuit să o și plătesc fiindcă am gustat o lingură înainte să observ ghemul. Dacă nu-ți plăcea, nu trebuia să mănânci DELOC din ea! Am dat 7 lei și m-am lăsat păgubaș decât să chem OPC-ul și să ne luăm la ceartă de gusturi. Probabil acesta e secretul artei culinare: să gătești din semi-preparate.
Aceste vanități costă, precum cazul cu machiajul miresei care s-a dus la salon să i se facă un machiaj de seară, iar când s-a auzit că e mireasă, machieuza a vrut s-o taxeze mai mult pentru aceeași lucrare fiindcă, dintr-o dată, machieuza nu mai era machieuză, era make-up artist, iar pentru asemenea servicii se plătește mai mult. Da, vanitățile costă: să știți că acum și nămolul se numește lut sfânt și e produs bio.

P.S. Mai este și reversul medaliei. Studenților la Farmacie nu le-a zis nimeni că, mai nou, să fii farmacist e egal cu a fi vânzător în halat alb fiindcă noi, românii, importăm medicamente și basta. La o farmacie, am cerut ceva pentru dureri de cap și mi-a zis farmacista că-mi aduce acid salicilic. O corectez: e acid acetil-salicilic. Sunteți farmacist? m-a întrebat duduia cu ironie. Nu i-am răspuns. În timp ce ea căuta ca pe o cutie de aspirină să scrie acid salicilic, și nu acid acetil-salicilic, am cerut și vaccin pentru oreion. M-a preluat colega ei. Era mai în vârstă, dar nu știa că există vaccinuri pentru toate bolile copilăriei. Nici cea tânără nu știa, de fapt. Vaccinul R.O.R. a fost inventat în anii '70... Ce se predă la facultatea aia? Mai grav e că farmacia respectivă avea vaccinul pe stoc. Dacă anul acesta se va scoate pe piață leacul pentru cancer, farmaciștii vor afla în anul 2064 de existența lui. Dar, nene, pe cărțile de vizită le scrie că sunt farmaciști...

Comentarii