Adevărata prietenie


 Probabil numai în copilărie am avut prieteni adevărați.
Este greu să fii prieten adevărat cu cineva fiindcă cele mai multe relații de prietenie pe care le avem sunt relații de simbioză, eu îți dau ceva, tu îmi dai ceva în schimb. Acel ceva nu trebuie să fie neapărat material, poate fi chiar și un schimb de admirație, mă aplauzi, te aplaud. Personal, cred că cele mai multe prietenii pe care le avem sunt jalnice.
Există patru tipuri de dragoste: dragostea dintre membrii unei familii, dragostea dintre doi iubiți, dragostea pentru cele spirituale și dragostea dintre doi prieteni. Grecii le numeau (în ordine): storge, eros, agape și philia. Traduceri exacte nu există, dar ar fi cam așa: maternitate/ paternitate/ frăție, amor, credință și prietenie.
Când aplauzi să fii aplaudat, aceea nu este o prietenie, este o nevoie bolnavă de confirmare. E o relație bazată pe lașitate. Amândoi au lipsă de încredere în sine, dar și lașitatea să nu schimbe asta, așadar fac compromisul de a-și găsi un asemenea „prieten” cu care să facă schimb de admirație.
Poate cineva îți este prieten fiindcă te iubește pe ascuns; poate există o diferență de vârstă de care îi este rușine și nu vei afla niciodată de ce este atât de generos cu tine, când toți apropiații săi îți spun că e un om sever. Firește, nu îi crezi și poate ești unul din narcisiștii milenari care consideră că i se cuvine toată atenția și generozitatea pentru simplul fapt că există, poate pur și simplu refuzi să crezi că intențiile sale sunt altele. Nici asta nu este o relație de prietenie.
Mai sunt și acei prieteni ai tuturor, care în esență sunt prietenii nimănui. Ei sunt carismatici, iar altruismul lor nu este altceva decât un act de demonstrare a superiorității, fac binele să crească în ochii celor din jur, dar nu se pot lega prietenii profunde cu ei, relații spirituale reale, fiindcă îi tratează pe toți la fel, ca un vânzător pe clienții săi din magazin. Nu se îndurerează când pierzi ceva prețios, ci îi provoci milă, ceea ce o mare diferență. Eu mă îndoiesc că acei oameni ar simți o emoție reală, poartă doar un costum uman bine croit, dar asta e doar o teorie proprie.
Sunt rare prieteniile adevărate. Ca să poți fi prieten adevărat cu cineva, trebuie ca amândoi să fiți ființe umane sănătoase psihic și suficient mobilate cultural pentru un discernământ cât mai bun, cu alte cuvinte, două minți frumoase. Când prietenul tău te întrece, îl feliciți și-l încurajezi să continue, nu-l invidiezi, când îți greșește, rabzi, când ești întrebat dacă sunteți prieteni apropiați, nu te lauzi cu relația voastră, îți găsești plăcere mai mare în a oferi decât a primi, în a construi ceva temeinic în loc de a profita de celălalt, tinzi spre mai bine, apreciezi adevărul și nu aluneci pe panta de a crede că o relație de prietenie este o proprietate.
Suntem jalnici, nu procedăm așa aproape niciodată fiindcă ne este teamă de prietenii adevărate, ne este teamă de transparență și altruism, ni se par o naivitate. Da, trebuie să fii o ființă umană bine ajustată să fii prietenul adevărat al cuiva. O prietenie adevărată nu este o naivitate, ci un lucru absurd, dar frumos; să nu uităm că și viața este tot absurdă, dar frumoasă.