Am semnat o poezie-n Revista Hyperion

Am publicat o poezie în Revista Hyperion, numărul 10-11-12/2018.

Este vorba de Poem cu flori și zâne. Poemul este scris sub formă de cuplete și abordează tema pierderii unui copil. Nu știu ce m-a determinat să scriu asta sau nu îmi amintesc. Tot ce știu este că am simțit tristețe pentru cei care trec printr-o asemenea dramă. Textul, sub forma în care mi-ar fi plăcut să fie tehnoredactat în revista publicată, se regăsește mai jos:

Poem cu flori și zâne

Nicio poveste care începe cu moartea unui copil
de cinci ani nu se va sfârși bine.

Copiii nu au vârstă. Sunt veșnic la vârsta critică
din clipa în care ți se abandonează în brațe.

Mor la vârsta critică. Și eu voi muri, [își întreabă orice țânc, 
la un moment dat, mama. [Și tu. Peste mulți ani.

De unde voi ști că am murit?
Nu vei mai avea puterea să îți deschizi larg ochii.

Când se afla în fața oglinzii, își căsca ochii
la soare, să nu uite că e viu. Îi era teamă de întuneric.

Nu putea adormi decât cu povești. Când se trezea, 
făcea la fel. O noapte a mai scăpat teafăr. Tu încă faci asta. 

Spui povești. Unii se atașează de lucruri ca de copii. De mașini.
De case. I s-a prăbușit casa și spune că-l doare

ca și cum ar fi pierdut un copil. Nimeni care a pierdut un copil
nu spune că-l doare ca și cum i s-ar fi năruit casa. Ci universul 

și jumătate din corp. Alții spun că mai bine crești un porc decât un copil.
Îți dă carne de mâncat, untură pentru săpun și șorici să faci bocanci.

Închizi ochii când auzi asta. Cât întuneric! Cu ochii minții mai vezi
poza din cartea de istorie, 1944, cu oameni topiți în săpunuri.

Mai bine crești un copil decât un înger! Îngerii nu sunt crescuți
pentru aripi. Sau pulpe. Sau săpun. Cu ce altă ființă mai poți compara îngerii?

Uneori te ascundeai, în joacă, și-l urmăreai de departe.
Plângea pierdut. Găsise-n colțurile minții locul străin de care se ferea 

ca de-ntuneric. Poate, din joacă, a coborât la stația greșită.
Îi urli șoferului să oprească, să cobori și tu. [Nu.

De curios, te întreabă șoferul, ai băut [să poți plânge 
pe săturate și să-ți lași muțenia pe tejghea? Să poți trece peste.

Auzindu-l, vrei să ți se sfârșească mica ta viață.
N-ai peste ce să treci, îți zici. S-a oprit timpul. Dar lumea continuă.

Dacă vrei să treci peste, știi, trebuie să devii parte din
ceea ce poartă un nume de loc străin: Lumea.

Să te duci în Lume. Să te pierzi. Să deveniți străini.
Să pui toate fotografiile cu el într-o cutie și să uiți și de fotografii, și de cutie.



Comentarii