Confuzia dintre toleranță și compasiune

Nu degeaba caselor de prostituție li se mai spune case de toleranță.


Există un banc cu Bulă și Bubulina la altar, preotul dându-le sfatul ca soțul să o tolereze pe soție, iar soția să îl tolereze pe soț; și așa casa lor a devenit o casă de toleranță. În societatea de azi multe probleme atât la nivel micro cât și macro social își au originea tocmai în confuzia dintre toleranță și compasiune.
Față de toleranță,
compasiunea nu e doar un artificiu social,
ci e un lucru natural.
Toleranță înseamnă, de fapt, îngăduință pentru lucrurile care duc – cu bună știință – un fenomen social în direcția greșită, nu spre țintă. De cealaltă parte, compasiunea se apleacă asupra lucrului greșit cu intenția de a-l repara din dragoste. Sigur că e mai confortabil să fii tolerant decât plin de compasiune!
Toleranței i se mai spune indulgență. Biserica Catolică a Romei vindea indulgențe săracilor, pentru a-L „îmbuna” pe Dumnezeu să fie mai tolerant cu păcatele lor sau ale celor din Purgatoriu. Practica asta s-a cam încheiat cu Reforma când Martin Luther a afirmat că Dumnezeu nu tolerează păcatul, dar are compasiune față de păcătos, o afirmație puternică ce i-a făcut pe mulți catolici să părăsească Biserica și să devină luterani.
Un părinte e tolerant când își lasă copilul să-și pună chiloții pe cap și e plin de compasiune când îl mustră și-l trimite să se joace cu ceilalți copii pentru a se dezobișnui să mai iasă-n evidență prin bizarerii. Toleranță e când îl lași pe străin să facă ce dorește cu țara ta, pe fondul multi-culturalismului (o minciună cusută cu ață albă), compasiune e când îl faci să înțeleagă că nu sunt negociabile valorile pe care ai construit locul pe care dorește să-l preschimbe după chipul și asemănarea lui și-i arăți milă cât timp e la strâmtorare, nu de ochii lumii. Străinul nu e tolerant. Dacă-ți pasă de părerea lumii, devii tolerant, dacă-ți pasă de lume, devii plin de compasiune. Din păcate, în epoca asta, imaginea e totul, nu esența, doar „să pari că...”.
Deoarece nu toți au în ei o fărâmă de filozof, se află-n imposibilitatea de articula ceea ce simt cu privire la diferența dintre toleranță și compasiune. Puși în fața alegerii dintre cele două, cu presiuni din partea societății că toleranța e soluția, înghit în sec și tolerează. Să nu uităm, însă, că un semn al decăderii tuturor civilizațiilor de dinainte a fost tocmai toleranța până-n varianta ei extremă, adică desfrâul. Îmi amintesc de o vreme când toleranța era tăiată din scurt cu „ți s-a urcat democrația la cap”. Probabil ar fi cazul să fim din nou mai conservatori.
Ești tolerant când te lași spălat pe creieri, când în fața ta se află o ființă umană care susține că e ponei, iar tu te forțezi să crezi că e ponei și să te comporți ca atare (video aici). Toleranță înseamnă să nu le spui lucrurilor pe nume. Ești precum sarea care-și pierde gustul și nu mai știi care sunt gusturile tale și care sunt cele pe care societatea ți le impune dând iluzia unui dialog, acuzându-te că ești un bigot imediat ce aduci argumente contra toleranței. S-a ajuns până într-acolo încât un bărbat homosexual să îi acuze pe toți bărbații că sunt bigoți pentru că nu îi dau întâlniri ca unei femei (video aici). Următorul pas este să fii acuzat bigot că nu-l lași pe un canibal să te mănânce, pe motiv că ai fi discriminatoriu cu gusturile lui culinare...
Ești plin de compasiune când arăți afecțiune, când nu ești bun pentru a părea altceva decât ești, când nu dorești să te faci agreabil doar pentru a urî în secret, când îți păstrezi onoarea și nu uiți adevărul care te duce la țintă.
Tirania zilelor noastre își arată rareori fața monstruoasă, iar când și-o arată, îi face pe oameni să creadă că nu e un monstru, e doar un animal fantastic foarte prietenos. În numele toleranței îi face pe oameni violenți, fără principii după care să se ghideze (pe motiv că totul e relativ), fără viziune, gata oricând să facă ce le spune sistemul, pentru a-și dovedi toleranța. Trebuie să fii foarte vanitos să vrei mereu să-ți dovedești toleranța! Rezultatul final va fi sociopatia în masă.

Comentarii