orice atinge mintea nebunului prinde viață

cum zăpada o faci un bulgăre
sau presezi carnea cu legumele într-o piftie
adun degetele urechile de iepure cuvintele în enunțuri
degetele care dor și despărțite de trup
pe care le mai pot mișca uitându-mă la ele
și încă simt că le am
ghemul îl arunc spre tine și simți și tu cum ți se încâlcesc empatic degetele
lipite cu cuvinte ca legumele cu sare
și fără ele îți umpli în piept chakra aceea din care bei de obicei senzații sinistre
tocmai
prin golirea pieptului de carne tocată care atâta timp ai crezut că e inimă
și o cameră de hotel se eliberează de somn cu ferestrele deschise
de pat și de cei din el

de fiecare dată când ești un ghem de aripi de bufniță
stai și fâlfâi într-un cărucior de copil
fâșâitul hainelor e ca un prădător în noapte
auzul singurul simț cu care măsori întunericul

dacă aș lua din patru colțuri ale pământului
lucruri care asociate au înțeles numai pentru mine
ca și cum e închipuirea că pot intra într-un tablou fără să bat la porțile raiului
ca și cum o ceașcă de cafea pictată de Rembrandt
n-ar putea fi băută fără uleiurile cu care a fost colorată
și deschizând ochii camera de hotel în care scriu să aibă linii de pensulă
atunci cuvintele s-ar putea topi împreună până la punct
iar virgulele ar fi articulații (coate genunchi încheieturile degetelor)
propozițiile despărțite de virgulă ar fi brațe antebrațe coapse fluiere și falange

muști din piftie și îmi mișc degetele în gura ta simțind până și iepurele cum fuge pe câmp
dezorientat noaptea fără urechi
fără să știe de unde senzația de șifonare și mărunțire în locul unde îi erau urechile
și teama îi pot simți teama

și dacă la fel cum un iepure și-ar mai putea simți urechile fantomatice în același ghem cu degete tăiate
eu mai pot simți vii enunțurile pe care le-am prăjit cândva laolaltă din cuvinte
așa cum pui în piept umplut ficatul inima plămânii rinichii și niște ochi ca ferestre
și în loc de gust de mâncare amalgamul prinde din greșeală viață
cum un ochi bastard s-ar împinge să crească din șunca luată de la aprozar
precum măseaua minții să iasă la iveală
ajungi acasă și nu poți mânca șunca ce te privește tăcută și clipește grav
n-o mai poți omorî fiindcă simți că-n loc de bomboana din gură învârți cu limba un ochi de copil ce nu s-a dat încă jos din cărucior iar gura ta e marea care se preface în noapte rece de Crăciun
atunci și eu presimt din dragoste cum mă pândește teama
întrebându-mă dacă în afara acestor monștri pot fi iubit ca tine

Comentarii