Cuvinte pentru zombii



Vizionând din nou filmul Equilibrium cu Christian Bale în rolul principal mi-am dat seama că societatea aceea în care oamenii iau în fiecare dimineață o doză anti-sentimente nu este o una a viitorului, cum am înclina să credem, ci a prezentului, mai ales că nimic futuristic nu a fost prezentat.
Spălarea creierilor nu este o practică tocmai modernă, îndoctrinarea se practică de mii de ani. Îmi amintesc că, atunci când lucram la ziar, aveam colegi care descriau un accident de circulație în limbaj polițienesc: în jurul orei cutare, pe raza localității X a avut loc un accident de circulație din care a rezultat decesul lui Cutare Ion și Cutare Maria. Atitudinea lor slugarnică, lipsită de identitate jurnalistică, ducea până într-acolo încât repetau cuvintele polițistului. Rememorez o scenă în care mi s-a făcut observație că am început să scriu un material cam așa: Cutare Ion și Cutare Maria, părinți a doi copii preșcolari au murit într-un accident de circulație din cauza unui șofer beat care a intrat pe contrasens. Pentru corectorii mei conta mai mult că soții Cutare au murit la kilometrul trei.
La școală, copiilor nu li se mai dau teme de casă, li se dau proiecte. Să tai hârtie creponată și s-o lipești în formă de inimioară se numește proiect, iar înainte de a se apuca, elevii sunt educați să vadă dacă proiectul e fezabil (of, of): dacă au la îndemână toate instrumentele de lucru, dacă le este suficient materialul, dacă ora nu este târzie etc. Proiect, auzi! La orele de compunere li se spune bieților copii că au voie să foloseasă același cuvânt în text maxim de două ori, or într-o compunere despre pisica din curte este normal pentru doamna învățătoare, după noua programă, să apară: felină mică, animal mieunător sau femelă felină, dar mâță ar fi considerat demodat. Acestea sunt cazuri reale.
Să te joci cu copilul tău este bifată ca activitate educațional-creativă, să îți ții casa sus nu înseamnă să fii gospodar, înseamnă să fii manager, să gătești pentru familie înseamnă să fii chef, să îi dai cuiva o mângâiere la nevoie înseamnă să oferi sprijin emoțional și afectiv etc. Personajul pe care îl creează folosirea unui astfel de limbaj este unul rece, un zombi care dorește să îi infecteze și pe alții în numele maturizării. Iar dis-de-dimineață să-și ia doza anti-emoție.
Sintaxa unor astfel de oameni este golită de adevăruri personale, comunică numai prin simple predicate (m-am trezit, am mâncat, am muncit și noapte bună). Minune când în propoziție se află un complement direct pe care să-ți așterni urechea o clipă! Să fii simțitor devine o slăbiciune, să arăți asta, o imaturitate, până când nu mai există decât împietrire.
Probabil zombii au renunțat la o parte sălbatică din ei, ultima redută umană, au dresat-o și pot accepta oricare dintre slujbele pe care le oferă lumea business sau cosmopolită, se simt confortabili cu creierul spălat.
În școală mi s-a spus că gândim cu toții într-o anumită limbă, dar eu vă spun cu toată sinceritatea că n-aș scrie un vers dacă acest lucru ar fi adevărat pentru mine, oricâte limbi noi aș învăța. Gândesc așa cum am gândit dinainte de a învăța să vorbesc, sălbatic, în mirări, exaltări, curiozități... Or cuvintele unui om care se află într-un veșnic proiect sunt precum o plimbare printre morminte văruite, frumoase pe dinafară, dar pline de mizerie pe dinăuntru.
Înainte de a comunica, întrebați-vă care este avantajul de a opta pentru utilizarea acestui limbaj sau dacă acesta vă reprezintă într-adevăr pornirile emoționale care vă personalizează stilul dumneavoastră în raport cu cei din jur și mediul în care vă desfășurați activitatea de zi cu zi și făcând asta, să aveți în vedere dacă pe termen lung este mai important să vă integrați într-unul din grupurile sociale ale înaltei societăți sau să vă găsiți echilibrul interior. Bleah, mă duc să mă spăl pe mâini, mi le simt murdare după ce-am scris paragraful ăsta!