oracol

le-am cerut alor mei să scape
un animal într-o amintire
să-i tulbure luciul cu un val

mârâiau și schelălăiau
îmi arătau dinții și zgâriau aerul
ca și cum le-ar fi cușcă

le-am cerut alor mei să înoate
de plăcere într-o amintire
ca-ntr-o vacanță de vară

se rătăceau în trecut
până întâlneau minotaurul
și de atunci nimeni nu i-a mai văzut fără mască

apoi le-am cerut alor mei
să le pună la întrecere
să vadă care e mai sprinten și să râdă
dar ai mei le-au înlănțuit laolaltă pe ambele
cu inima
așteptând să le dea sens vieții

i-am rugat pe ai mei să priponească amintirile
de-un fir de iarbă
să le lase să prindă gingășie și rădăcini carnea
și le-am jurat că leul va paște alături și el
dar ei s-au adunat să bată cuie-n cer...
acolo le-au spânzurat de lanțurile lor
torturându-le să le spună un adevăr profund
poate o confesiune din partea amintirii
poate o profeție din măruntaie

târziu
când amintirile le-au spus ceva
s-au spânzurat ai mei
în căutarea tâlcului la răspunsurile primite
iar eu am rămas singur cu animalul mort în brațe
ca o lecție neînvățată