Câteva reflexii asupra faptului că legea e o mascaradă



Sistemul instituțional românesc ne lasă impresia puterii, dar este ori prea comod, ori n-are dinți cu care să muște. Nicio lege nu apără cetățeanul de abuzurile făcute sub binecuvântarea legii și – poate e un sofism – nu tot ce e legal este și drept. Comunismul ar fi trebuit să ne învețe să suflăm și-n iaurt, dar noi suntem experți în uitare.
Când contractele cu furnizorii sunt întocmite, fie că e vorba de un serviciu de telefonie mobilă, fie de un credit pe câțiva ani, nu este obligatoriu să fie în legalitate. Tot ce semnezi devine legal. Ați putea face și pact cu Diavolul fără să știți: sute de pagini de citit în câteva minute, dar nimeni nu garantează că acele contracte au clauze legale. Mai ești pus și să semnezi că ți s-au explicat clauzele în conformitate cu normele europene. Dar ce spun normele europene ca să știi dacă sunt în conformitate? Iar dacă știi care sunt normele și ți s-a explicat conform normelor, dar nu înțelegi ce înseamnă clauzele, nu ai garanția că sunt legale. Acesta e lanțul slăbiciunilor.
Cine are de făcut o plângere în regim de urgență pentru rezolvarea unei situații, de exemplu să se intervină în stabilirea legalității unui contract care urmează să expire, poate sta liniștit că răspunsul i se va da în termenul legal de 30 de zile, de multe ori, prea târziu. Am putea spune că e doar comoditate până când ni se întâmplă asta de N ori și-ncepem să ne punem întrebări dacă prin asta se evită conflictele cu corporațiile.
Ca să îți faci o amărâtă de rată de 100 lei/lună trebuie să fii avocat, să negociezi contractul de internet, specialist IT, să nu ți se taie piciorul pentru o simplă luxație, medic ș.a.m.d.
Mortu-i de vină. La Poliție nu există o expertiză reală pentru stabilirea vinei sau găsirea vinovatului. Se bazează pe turnători. Nu se iau amprente și nu se stabilește secvența ADN, nu e ca-n filme. Dacă un senator ar păți asta, s-ar asculta și telefoanele, dar dacă un plătitor de impozite e omorât cu sânge rece și aruncat în șanț, vinovatul nu va fi găsit dacă nu au fost martori. 
La Poliția Rutieră nu sunt admise probe video, numai dacă sunt de la camerele din trafic, instalate de Guvern. Nu există camere video omologate pentru șoferi. Cum s-a întâmplat accidentul... nu are importanță, ci urmele accidentului: dacă mașina îți este zgâriată sau lovită în jumătatea din față, tu ești de vină, dacă în jumătatea din spate, celălalt e de vină. Nu contează că tu ai fost primul în sensul giratoriu, dar el are viteză mai mare și nu acordă prioritate, ești de vină dacă a ajuns în fața ta și l-ai lovit.
A intrat în vigoare și legea care interzice pornirea-n trombă (demararea forțată). Cum se stabilește dacă e sau nu pornire bruscă? E subiectiv. A mai intrat în vigoare legea care interzice să îi faci cu farurile celui din față ca să se dea la o parte. Cum se stabilește vinovăția? Cum pot fi prinși făptașii? Sau dacă cineva pune frână în plină autostradă, fără niciun motiv, cum se stabilește că a fost cauzat un accident din rea-voință? Urmele accidentului sunt în spatele autovehiculului.
Farmacistul care îți vinde un Aciclovir pentru herpes, te bagă-n sperieți că ai imunitatea scăzută și îți trebuie vitamine, de zece ori mai scumpe decât medicamentul. În plus, se dau bani serioși (murdari) pentru ca farmaciștii să recomande alte mărci de medicamente, ca și cum Paracetamolul de România n-are aceeași substanță activă ca Paracetamolul nemțesc. Și cine i-a dat voie farmacistei să dea sfaturi medicale fără să fi văzut un set de analize cu privire la imunitate? Nimeni n-o ia la rost. La fel ca tanti Floare de pe deal, și farmaciștii dau medicamente „după ureche”.
Vor să bage legea prin care dacă te-ai îmbolnăvit de cancer și nu te-ai prezentat la un control la una din campaniile Guvernului pentru diagnosticare gratuită, să nu ți se plătească citostaticele. Când să faci asta dacă ești salariat? După ora 17.00? Te ceri de la lucru? Și asta vine din partea aceluiași Guvern care nu e-n stare să își pună la punct sistemul cu cardurile de sănătate. Mulți nici acum nu și l-au putut activa și au rămas așa, pe dinafară, neasigurați.
Cu cardurile astea e ca pe vremea lui Ceaușescu cu peștele: nicio masă fără pește. Niciun credit fără card nou, nici o cumpărătură fără card de fidelitate. Chiar și pisicii mele îi trebuie trei carduri: unul de sănătate, unul de identitate (pedigree) și unul de fidelitate pentru mâncare.
Nimeni nu îl ia la rost pe furnizorul de gaz că bagă pe țeavă o cantitate considerabilă de aer pe care o plătim de bună, dar noi suntem luați la rost dacă nu avem încă o gaură în perete, pe unde să intre frigul, pe motiv că focului îi trebuie oxigen proaspăt. Spargem pereții, slăbim structura de rezistență a clădirii, dăm căldura pe găuri afară, unde să își facă și păsărelele cuib sau să intre și să iasă-n voie din casă. De unde faci rost de banii pentru gaură, te privește. Când suni pentru reclamații, că scapă gaz, ți se spune cu nerușinare că ei răspund de „serviciul de furnizare gaz” numai până la contor. Dar tot după contor ți se cere să îți faci găuri în pereți.
Pare ireal, dar chiar asta e legea și nu poți schimba furnizorul de gaz dacă nu îl schimbă vecinii de pe toată strada, cartierul sau orașul, depinde unde-i pus regulatorul principal de gaz. Să renunți la gaz îți trebuie asociație, să vrei gaz la casa ta nou construită, bani să plătești toată lucrarea până la tine, de parcă țevile îți rămân ție, nu în proprietatea furnizorului. Plătești, dar pentru ceva care nu va fi al tău, doar dat în folosință. Următorul care își face casă-n fața ta nu mai trebuie să plătească nimic.
Sau asta ni se spune că e legea. Unei amice care a emigrat peste ocean, cetățean canadian, i s-au furat în mod legal o mie de euro pe taxe pe care nu trebuia să le plătească. Polițista de la poarta instuției i-a spus să plătească timbru în cutare loc, impozit în altul. La final, doamna de la ghișeu i-a cerut doar un timbru de un leu. Restul actelor și drumurilor au fost făcute pe degeaba. În 90 de zile i se înapoiază banii, s-a zis. De la Trezorerie. De atunci ea a făcut înconjorul lumii de patru ori. Banii au rămas la statul român. Polițista respectivă n-a recunoscut nimic. Prinde orbul, scoate-i ochii.
Nouă nu ni se dă aprobare de RAR pentru noxe cu 1% peste limită, dar unei firme de transport călători i se dă orice aprobare de mediu, chiar dacă fumul e încă-n Oradea, iar autocarul în Cluj, așa de lung e. Te trezești că trebuie să îți vinzi mașina cât timp mai e valabil vechiul RAR și nu ți-o ia nimeni decât nenea care are service autorizat pentru evaluarea RAR. La el va trece cu brio testul noxelor, că e firma lui, iar pe următorul proprietar îl leagă de el, client fidel: numai eu îți pot da autorizație.
Când accesezi un credit european, statul te impozitează cu TVA-ul. Apoi prin impozitul pe firmă și plata contribuțiilor. Din cei 25.000 euro rămâi cu 10.000 în mână. 4.000 euro costă o gheretă de 2 x 3 m în care să vinzi ziare. Amortizarea se face abia în 5 ani. Normal ar fi să nu plătești impozit pe bani despre care se poate dovedi că sunt din fonduri nerambursabile: cu o mână ți se dă, cu două ți se ia.
În câmpul muncii, patronul face ce vrea. Nu există o evaluare a forței de muncă necesară pentru anumite sarcini într-un departament. Faci munca a zece oameni. Și nu ți se dă concediu fiindcă nimeni nu te poate înlocui. Depui plângere la ITM, ești dat afară pe motive scornite.
Nici nu e normal ca la un interviu de angajare să fii trecut prin o mie de teste și să nu ți se spună pentru ce salariu îți storci creierii decât după ce le-ai trecut. „Salariul este cel mai neimportant lucru la un loc de muncă, cel mai mult contează mediul, echipa și sarcinile”, ți se spune. Sigur că da, mergem la serviciu să tragem aer curat din mediu, să socializăm în echipă și să căpătăm sarcină electronică pozitivă, nu să facem bani pentru traiul nostru. Aproape că ți s-ar cere să vii pe gratis. Pardon. Acum realizez că deja se practică la normă întreagă. Se numește internship și te angajezi tot mai greu fără măcar unul în CV. Sau angajezi oameni săraci, îi ții veșnic în perioada de probă și îi dai afară fără să îi plătești invocând motivul că nu îi poți plăti fără o adresă în buletin. Nici cont bancar nu se poate face fără adresă.
Toate astea ne provoacă un sentiment de lehamite.