Lehamitea de care nu vorbesc niciodată


Cel mai crud lucru pe care ți-l poate face cineva este să se joace cu speranțele tale. 

Mi-e lehamite de rebeliunile împotriva sistemului care sunt coordonate tot de Stăpânire ca o supapă de evacuare a mâniilor acumulate în conștiința colectivă. Mai mult mi-e lehamite de inițiativele bune care ard ca un foc de paie decât de proiectele proaste care ard mocnit. De Uniunea Europeană și rolul civilizator pe care pretinde că îl are. Că oamenii au devenit atât de îndoctrinați încât nu te mai poți nici certa cu ei fără să nu pici în clișee.
Mi-e lehamite să mi se spună că oamenii din jurul meu au grijă de mine. Să văd pe Facebook că adevăratele preocupări ale internauților sunt să distribuie videoclipuri cu pisicuțe și citate de Arsenie Boca. Că simțul civic a ajuns să fie redus la colectarea selectivă a deșeurilor crezându-se că banii pe care îi dăm pe taxa de reciclare se duc unde trebuie și că firmele plătite să o facă, chiar o fac. Mi-e lehamite să mai cred în schimbare.
Mi-e lehamite că mass-media e preocupată doar de scandal. Mi-e lehamite să mi se spună că dacă mă aștept de la o culturalizare din partea mass-media, sunt un bou. Asta e ca și cum, atunci când plec la brutărie, sunt un bou dacă mă aștept să nu îmi bage otravă în pâine, iar dacă nu îmi place, să îmi fac eu singur pâine.
Zâmbiți!
Mi-e lehamite că nici moartea nu mai e un lucru serios, morții au devenit egali, la cimitir te îngroapă peste alți morți, iar violatorul satului ajunge îngropat peste sicriul unui filozof. Că nu mai există ritualuri: mâncăm ca porcii din farfurii de plastic, cu tacâmuri care se rup, nu se mai bea aldămașul după o târguială bună etc etc. Nici măcar filmele porno nu sunt serioase, că în filmele porno nu mai este vorba de sex, ci despre scrânteală: nu înveți nimic despre sexul femeii și despre cum sexul poate fi mai interesant, sunt numai scene pentru frustrați. Sexul nu mai e un mod de exprimare în filmele porno.
Vorbind de frustrări, mi-e lehamite să mi se mai spună că dacă nu-s bisexual, sunt expirat (sau asta dovedește că am apetit sexual slab, în traducere liberă, impotent). Când am fost eu licean, îmi arătam rebeliunea ascultând rock și scriind poezii, acum nu mai ești rebel dacă nu o iei în fund. În urmă cu douăzeci de ani, homosexualitatea era pentru oamenii mai sensibili și cultivați, era secretă, la fel ca noaptea nunții, acum exhibiționism pur, e totuna cu Sodoma, fiecare „călărește” ce apucă, nu contează vârsta, chiar și minori care se cred emancipați. Cluburile sunt pline de pitici care-și dau în petic, te aud înjurând odată la un banc și se oprește muzica, doar și DJ-ul e minor. Un satanist îmi spunea că nici satanismul nu mai e ce-a fost, acum totul se reduce la orgii și droguri, că nici satanist nu mai prea are rost să fii, dacă-ți arde de rebeliune, iar Diavolul pare veșnic plecat în călătorie, nu răspunde conjurațiilor.
Nici bancuri nu se mai pot face fiindcă „etichetezi o categorie de oameni”. Nu mai poți râde de nimic, trebuie să fii politically correct. Într-un banc politically correct nu îți poți bate joc de Donald Trump, omologul american al lui Becali în prostie. Nimeni nu poate spune o glumă și să îi pară rău că o spune în același timp...
Mi-e lehamite să se joace sistemul cu speranțele mele spunându-mi că-s liber să vorbesc ce vreau și să fac ce vreau. Mi-e lehamite să mi se spună că Obama a redus prețul petrolului, iar acum zboară din nou în sus inflația, ca-n 2008. Mi-e lehamite să râdă oamenii bogați de mine că nu am aspirații ca ei (cică lăcomia e o virtute), de a avea bani și iarăși a avea bani. Mi-e lehamite de filme ca Ocean's Eleven care vor să arate câtă fericire aduc banii (chiar dacă furați).
Mi-e lehamite să mi se spună să cumpăr produse românești pentru susținerea economiei locale, că doar nu pot cumpăra apă minerală rusească, pâine austriacă, argilă ungurească etc. Adevărul e că la ce importăm, stăm noi prost, altminteri nu am importa. Mi-e lehamite de comercianții din piață care își pun pe tarabe niște șnururi împletite cu tricolorul și spun că acela e gustul autohton al brânzeturilor. Gustul autohton îl găsești în gospodăria bunicii tale, să nu fim naivi, nimeni nu vinde ce e bun și pentru el, ci îl păstrează.
Mi-e lehamite de capitalismul dictatorial, că patronii marilor companii sunt adevărați dictatori, lumea se formează după chipul și asemănarea lor. Deja sunt scârbit de muzicienii care se plâng că au semnat contracte cu case de producție și că „se așteptau să cânte despre ce vor”, iar ei nu se văd vasali prin semnarea contractelor. Mi-e silă de campaniile de ajutorare a fostelor vedete de televiziune, iar când te uiți în contul lor, au pe minus nu mai puțin de patru sute de milioane de euro, adică aproape o tranșă de bani de la FMI pentru România. De banii aceia și-au luat iahturi, case și pământuri și au trăit în lux. Nu mi-e milă de vedete.
Mi-e lehamite că oamenii citesc atât de puțin încât nu știu nici măcar cine a fost Eminescu! Sunt sătul de oamenii care susțin sus și tare că știința va salva lumea, pe când nu găsim în farmacii încă leacul pentru HIV, deși oficial există câteva zeci de moduri de a trăi o sută de ani cu această boală. Știința nu descoperă valoarea vieții, ci doar formula ei chimică. Întrebați orice specialist, nu există leac pentru răceală, toate medicamentele doar „acoperă simptomele”. Așa suntem de „evoluați” în știință. Mi-e lehamite să mi se spună că suntem avansați și totuși ziua de ieri să devină înapoiată, că noi „trăim în viitor”.
Mi-e lehamite de oamenii care spun că e o rușine să mori tânăr, că trebuie să menții „o minte sănătoasă într-un trup sănătos”. Ironic este că omul care a scris asta, poetul Juvenal, scria satire. Toți sociopații pe care i-am întâlnit sunt sănătoși tun și au pătrățele la abdomen. Mi-e lehamite de selfieuri. Lăsați-i pe alții să vă facă poze, să vă evalueze momentul! Și nu mai faceți boticuri de rață! Nu e cool!
Mi-e lehamite de oamenii cărora li se face rușine de părinții lor, ca și cum ei ar fi înapoiați. Mi-e lehamite de oamenii cărora le este rușine de religia lor. Orice religie care predică o credință în dragoste – și nu în violență – este acceptată în România, nu văd de ce ar fi o rușine chiar și pentru secularism.
Mi-e lehamite să mi se spună că DiCaprio merita Oscarul pentru alte roluri. Pentru care film? Un ghem de minciuni în care era un cocoșel care omoară arabi? Cârtița în care e un agent sub acoperire sau Lupul de pe Wall Street în care era un hedonist lacom? Shutter Island în care era la o casă de nebuni și încerca să evadeze? Marele Gatsby în care povestea scrisă de Fitzgerald este cea mai frumoasă parte și nu rolul jucat de DiCaprio? Oare mișcă rolurile astea sufletul omului?
Mă calcă pe nervi oamenii care îți dau replici în limba engleză ca și cum asta le-ar da scuză că sunt niște lichele. „Sorry, dear!”.
Mi-e lehamite de vocile „autorizate” în artă. Iar când întâlnești oamenii respectivi, nu au citit nici măcar Hamlet și știu numai ce au scris ei. Mi-e lehamite că este aclamat narcisismul lor ca un fel de a sărbători independența emoțională. Mi-e lehamite că oamenii ăștia rămân în istorie, mai nou.
Și nu poți decât să închizi ochii și să te simți singur sau să accepți cruzimea să speri, cum se așteaptă lumea să speri la mai bine.

Comentarii