Despre nebunie


Singur și speriat
Chiar dacă trăim în secolul XXI, există o serie de preconcepții despre nebunie, iar acestea se adâncesc din cauza tabuizării masive care are loc. Poate dintr-un instinct egoist pe care l-am moștenit în urma evoluției noastre, anume să lăsăm să moară tot ce-i slab sau „să-l stârpim” la naștere, cum făceau spartanii, această chestiune și percepția ei în societate sunt problematice. Însă, contrar așteptărilor, marginalizându-le, nu dispar.
Scurt istoric
Deși evită contactul cu alienații, omul a fost dintotdeauna fascinat de nebunie, să o înțeleagă ca s-o poată integra în viziunea sa despre lume. Înainte ca oamenii să pună sub lupă cromozomii care duc la apariția bolilor psihice, zeii erau cei care-și băteau joc de muritorii care se înălțau prea sus, lovindu-i cu nebunie sau le blestemau copiii să se nască debili.
Nebunia lui Nebucadnetzar
(Daniel 4:31)
Primul evreu care a auzit vocea lui Iehova a fost Avraam, la un pas să-și ucidă fiul, pe Isac, pentru a împlini ceea ce divinitatea îi ceruse. Un alt exemplu biblic este al împăratului Babilonului, Nebucadnetzar. Acesta nu a fost lovit cu nebunie deoarece a dus poporul evreu în exil, făcându-i pe toți sclavi, ci fiindcă s-a fălit în inima lui că nimeni nu este mai presus decât el. De aceea profetul Daniel îi aseamănă trufia cu rebeliunea lui Lucifer și îi prezice căderea: șapte ani să locuiască împreună cu fiarele câmpului, să se creadă una din ele până când va recunoaște că este cineva în ceruri mai mare ca el.
Heracle își omoară copiii.
Poate nu chiar atât de adâncă a fost nebunia tuturor eroilor greci, care căutau moartea în speranța gloriei eterne, deși miturile ne arată câteva exemple care ies în evidență. În Legendele Olimpului, Heracle, orbit de nebunie de către mama sa vitregă, Hera, și-a ucis, într-un singur act de furie, toți copiii pe care îi avea cu Megara. Regele Oedip și-a scos ochii. Medeea și-a ucis ambii copii din gelozie pe Iason. Soția lui Minos, Pesiphae, este dusă la limtia nebuniei de către Poseidon, făcând-o să se împerecheze cu un taur, apoi dând naștere monstrului numit Minotaur.
Iisus trimite demonii îndrăcitului în porci.
Noul Testament este primul care zugrăvește în mentalul colectiv ideea că diavolii trebuie să fie responsabili de nebunia omului.  Într-una din călătoriile sale misionare, Iisus întâlnește un demonizat pe malul Gadarei. Acesta nu putea fi nicicum ținut captiv fiindcă rupea lanțurile cu care era legat. Iisus exorcizează o legiune de draci din el și o trimite în porcii care mâncau alături. Porcii s-au sinucis. Iisus a pus accentul pe compasiunea față de handicapații psihic în Matei, cap. 5, v. 22: „cine va zice fratelui său: nebunule, vrednic va fi de Gheena focului.”
În Faptele Apostolilor, capitolul 19, aflăm de niște impostori care se dădeau drept exorciști. Fiii lui Sceva încercau să scoată draci în Numele lui Iisus și a lui Pavel, dar au fost bătuți de demonizat pe motiv că nu aveau autoritatea să exorcizeze. Mai târziu, în Evul Mediu, preoții invocau acest episod biblic când vizitau bolnavii psihic, pentru a-și întări poziția și autoritatea în societate.
Demult, nebunii erau
considerați pur și simplu „diferiți”.
Odată cu venirea ciumei, vracii și pseudo-medicii au început să se îndepărteze de ideea că bolile ar avea origine spirituală. Pe de altă parte, în Biserică, nebunia începea să fie considerată un dar, că sfinții ar putea comunica cu Dumnezeu în acest fel. Au început să fie considerați profeți toți cei care sufereau de o boală psihică, iar acest lucru a avut un avantaj: bolnavii nu erau marginalizați, erau acceptați în comunitate și li se cerea sfatul deoarece „vedeau lucrurile din alt unghi”. Nu a durat mult până nebunia a fost din nou marginalizată. Interesant este faptul că morții erau trimiși în cimitirul de la marginea satului, leproșii, în peșteri, iar nebunii, departe, să rătăcească între sate. Mai aproape erau morții de societate decât bolnavii.
Cap frenologic
Studiul nebuniei într-un mod rudimentar a început odată cu frenologia. Această pseudo-știință susținea că fiecare zonă a creierului are o anumită funcție (ceea ce este adevărat), însă a eșuat să identitfice funcțiile respective și să facă o delimitare corectă a zonelor. Pe deasupra, susținea că personalitatea este dată de forma craniului: cineva cu fruntea mare va avea un caracter flegmatic, una cu fruntea mică, sangvinic etc. Persoanele cu probleme psihice erau legate fedeleș și scufundate încet în apă, aproape până la înec, „să se trezească în ele instinctul supraviețuirii”. Pentru operațiile pe creier, se folosea un tranchilizant barbar: pacientul era legat de scaun, capul îi era strâns între menghine, cu o pungă de gheață pe creștet, care îi amorțea scalpul. Oricât de bune ar fi fost intențiile lor, rezultatul nu a fost unul acceptabil, iar scepticismul cu privire la știință se adâncea.
Sigmunt Freud,
părintele psihanalizei
Abia de la Sigmund Freud, psihopatologia devine obiect (serios) de studiu medical, iar nebunia este instituționalizată, apare ospiciul. Debilii mintal care aveau un comportament violent erau puși în cămăși de forță. Oricât de mult și-ar fi dorit psihiatrii acelor vremuri să îi vindece pe pacienți, numărul lor a făcut ospiciul neîncăpător: 14.000 după nu mai mult de cinci ani și nu erau admiși decât cei ale căror familii își permiteau să plătească un tratament. Și metodele atunci folosite pentru tratarea pacienților sunt considerate azi barbare.
Naziștii au făcut experimente oculte.
O vreme s-a considerat că nebunia este lipsa moralității. Acest lucru nu este adevărat, mai inumani au fost medicii naziștii decât puteau fi vreodată handicapații psihic, în frunte cu doctorul Josef Mengele. Se făceau operații pe creier, pe viu, oamenilor sănătoși, pentru studierea lobilor cerebrali. Chiar și astăzi se dispută moralitatea folosirii informațiilor obținute de doctorul Mengele, dacă ar trebui sau nu folosite în medicină, iar poate cel mai rău lucru este că datele naziștilor sunt exacte.
I se făcea reclamă Thorazinului
Douăzeci de ani mai târziu, ca și cum holocaustul n-ar fi existat, gospodinele din SUA puteau cumpăra de la aprozar medicamente cu efect psihotrop, ca să poată dormi mai bine. A apărut Serax. A apărut și Thorazine, pentru probleme psihice cronice.
În anul 2014, John O'Keefe, psiholog, a luat Premiu Nobel în calitate de om al medicinii, dar percepția publicului despre subiect a rămas la experimentele naziste.
În prezent, nebunia este ba tabuizată, ba o glumă, ba o încurajare că trebuie să fii nebun ca să fii original. Însă acțiunile haotice sau absurde ale tinerilor nu ar trebui încurajate fiindcă nu acolo se găsește tot ce este personal despre personalitate.
Handicapații psihic sunt cea mai marginalizată minoritate
Voi, cititorilor (și eu), vă aflați în lobul frontal al encefalului pe care îl aveți, lob nu mai mare decât o nucă și responsabil cu luciditatea, funcții cognitive și introspecție sau tot ce ne diferențiază de primate.
Căderile nervoase sunt
des întâlnite la geniile în artă.
Imaginați-vă că vezica biliară vă devine leneșă și produce mai puțin acid pentru digestie. O vezică biliară leneșă nu este considerată o rușine, însă persoanele cu dizabilități psihice sunt stigmatizate și ridiculizate deoarece creierul lor „leneș” nu le mai produce destulă serotonină, dopamină, feniletilamină etc.
Nu că n-ar exista metode de măsurare a gradului de handicap psihic, nu se dorește să se știe cât de gravă este boala, tocmai pentru a se menține tabuizarea. În acest fel, fără un contact social normal, simptomele se înrăutățesc. Chiar dacă e vorba de o simplă și temporară depresie sau deficit de atenție, oamenii se feresc de cei în cauză, „toți sunt o apă și-un pământ”.
Bolnavii psihic ajung să moară înconjurați de străini, cu tot felul de ustensile medicale în jurul lor, speriați și cu o calitate a vieții foarte joasă. Fiindcă nu au credibilitate, nu pot milita pentru propriile drepturi.
Din nefericire, încă se crede că autismul și alte boli psihice (cu sau fără substrat genetic) sunt o pedeapsă din partea lui Dumnezeu pentru păcatele părinților, deși nu există nicio dovadă plauzibilă în acest sens.
Copil bolnav de cretinism
Cauzele bolilor psihice nu vin numai de la encefal. De pildă, funcționarea anormală a glandei tiroide, care secretă iod, duce la boala numită cretinism, întârziind dezvoltarea fizică și psihică. Și nu numai funcționarea anormală a glandei tiroide poate duce la cretinism; la copii, dacă în alimentația lor nu se află iod (nuci, sare iodată ș.a.), deficiența aceasta duce la aceleași simptome.
În miturile urbane, persoanele cu dizabilități psihice sunt considerate periculoase pentru cei din jurul lor, se crede că sunt ucigași înnăscuți, (și) de aceea se evită contactul cu ele. Unul dintre filmele care a abordat greșit problema psihopatiei este Psycho a lui Hitchcock, personajul principal, Norman Bates, nu era un psihopat, ci avea un alt diagnostic, unul legat de tulburări de personalitate. În schimb, Patrick Bateman a lui Christian Bale este cu adevărat un psihopat.
Ucigaș nu este sinonim cu nebun
Când vedem la televizor că un om a ucis cu sânge rece douăzeci de copii de grădiniță, automat îl punem în categoria oamenilor nebuni. Ne este greu să acceptăm că astfel de persoane ar putea fi ca fiecare dintre noi. În fapt, cei mai mulți ucigași nu sunt nebuni, percepția nu le este alterată, nu au boli neurodegenerative (nu le moare creierul), nu au halucinații vizuale sau auditive. Puține sunt persoanele care comit crime „pentru că vocile le-au spus”.
Dușul n-a mai fost la fel după Hitchcock.
Dacă ar știi sigur că nu există nicio pedeapsă, arată studiile, una din trei persoane ar comite o dată în viață crimă din impulsivitate respectiv una din șase persoane, crimă cu premeditare. Nu departe suntem de vremurile în care a omorî cu sabia era considerată o activitate ca oricare alta, au trecut doar abia câteva sute de ani. Așadar, ucigașii sunt rareori nebuni cu adevărat, cei mai mulți au acționat împinși de o combinație de plictiseală, depresie și lipsa remușcărilor.
J. Holmes, un psihopat nebănuit
Psihopații și sociopații nu sunt „nebuni” medical, ei sunt mai aproape de teribiliștii („nebunii”) care fac lucruri periculoase ca să simtă că trăiesc decât de schizofrenici. „Boala” lor nu îi face nebuni, ei nu vor susține că trăiesc pe Marte sau că suntem în anul 100 î.e.n., sunt foarte calculați și înrădăcinați în realitate, ei au o problemă majoră de personalitate, sunt „prădători”. Pe scara lor valorică, ei se află-n vârful piramidei trofice, iar noi, toți cei aflați dedesubt, suntem buni de vânat.
Pe canapeaua psihoterapeutului...
În schimb, psihiatrii spun că sunt câteva semne prin care viitorii ucigași pot fi recunoscuți din fragedă copilărie: niște crezuri stranii, nerealiste, cu baza într-o gândire magică. Unii aleg să creadă că pot citi mințile celorlalți, că pot prezice viitorul sau că ceea ce visează se și întâmplă, iar asta i-ar face superiori.
Nu credeți că mulți dintre noi suntem capabili de crimă? Oare dacă ați fi sărac lipit, ați avea cancer în fază terminală și v-ar promite un șeic (pe bune) două milioane de euro pentru familie ca să vă aruncați în aer într-o piață aglomerată, n-ați face-o? Sau de câte ori pe zi v-ați ucide șeful, din pură impulsivitate, pe gratis, dacă ați știi că nu există consecințe?
Cum apare și funcționează nebunia, în general
Deși sunt încă foarte multe întrebări cu privire la origine, declanșare și continuitatea bolilor psihice, general vorbind, s-au identificat două cauze majore pentru nebunie: predispoziția genetică și mediul. În cazul predispoziției genetice, este destul de limpede: copiii se nasc cu autism, cu retard psihic din cauza unor erori la copierea cromozomilor, erori care se trasmit și la urmași.
Suferința psihică este la fel de reală
și dureroasă precum suferința fizică.
Sunt persoane, însă, care au predispoziție genetică de 1% pentru schizofrenie, nu s-au născut cu nicio boală neurologică, dar care, din cauza abuzului de droguri, cresc aceste cifre până la declanșarea bolii. Este plin Youtube de mărturii ale unor tineri care au făcut o supradoză de LSD sau ciuperci șamanice și au declanșat schizofrenia. Drogurile au efect de amplificare a tot ceea ce înseamnă funcționare cerebrală, inclusiv a predispoziției pentru boli psihice. Cei care citesc cărți scad acest risc respectiv riscul de boli neurodegenerative precum demența.
Autoportretele unui artist
sub influența LSD-ului: percepția este alterată.
LSD-ul, foarte popular în anii șaizeci în rândul tinerilor din Love generation, are efecte asemănătoare cu schizofrenia, halucinații auditive și vizuale însoțite de sentimente puternice extaz (la început) și teamă (în cele din urmă). La supradoză, unele efecte pot fi permanente. Și da, nebunii au trăiri asemănătoare cu consumatorii de droguri, doar că nebunia celor din urmă este temporară, atâta cât durează efectul stimulentului sau halucinogenului. Sarea de baie are efecte ca OCD, etnobotanicele îi pot face catatonici pe consumatori, heroina ca maniaco-depresivii (extazuri până la orgasme involuntare urmate de adânci sentimente de vinovăție care îl fac pe consumator să mai ia o doză, să uite), iar LSD-ul simulează cu adevărat schizofrenia, cu toate extazurile și anxietățile sale de pe urmă. Acestea fiind subliniate, vă puteți face mai ușor o imagine despre ce înseamnă o boală psihică. Ne putem întreba de ce societatea urăște atât de mult nebunii, dar iubește nebunia și devine dependentă de ea.
Traumele pot duce la depresie.
O altă caracteristică a mediului este amprenta lăsată, trauma. Cuvântul traumă vine din nemțescul träumen, care înseamnă vis. Rădăcina cuvântului se păstrează și în partea germanică a limbii engleze (englezii au fost și romanizați), anume, draumen devenit dream. Se crede că visele au apărut ca o nevoie de supraviețuire, omul primitiv visa noaptea metode noi de a vâna sau unde a ascuns hrana despre care a uitat peste iarnă. Visele sunt o „supapă de evacuare”, ceva vital pentru psihic. Deoarece nu mai mergem la vânat, visele lui Homo Sapiens Sapiens sunt despre rezolvarea unui conflict emoțional, o avertizare despre o răutate subtilă din partea celor din jur care i-a scăpat de la conștientizare pe timpul zilei etc. Visele au același scop, pentru a ne ajuta să supraviețuim, însă s-au „reprofilat”.
Visele omului primitiv
n-au fost atât de distractive.
Creierul este o mașinărie de supraviețuit, ne-a ajutat să fim inventivi. Într-o explicație simplistă (și rudimentară), dacă ne convingem pe noi înșine că e vital să învățăm să cântăm la pian, învățăm la fel de ușor ca un copil de șapte ani, orice vârstă am avea. Ne convingem pe noi înșine că nu e vital să învățăm franceza, iar Ministerul Învățământului realizează că nimeni nu mai știe franceză încât să predea. Mergem în Japonia, nu facem diferența între suc de mere și clor de rufe, într-o lună de zile învățăm japoneza din nevoia de supraviețuire.
Cu cât cântăm mai mult la pian, calea neuronală pentru a da comandă degetelor la timpul potrivit devine tot mai scurtă. În termeni de plasticitate, se numește cale bătătorită. Dacă în locul cântatului la pian puneți o traumă, procesul devine simplu: trauma se adâncește tot mai tare, pe măsură ce calea neuronală devine tot mai bătătorită. Visul aduce uneori în fața ochilor noștri persoane dragi demult decedate, ne arată că îi omorâm pe cei pe care-i urâm etc, pentru a atenua trauma, tocmai din acel instinct de conservare. Așadar, mediul poate provoca traume care pot duce la schimbări majore și grave de personalitate precum multipla personalitate.
Simțiți că vă ieșiți din minți? Semn foarte bun.
S-ar putea să nu înnebuniți: nebunia vine pe nesimțite.
Niciodată nebunia nu va veni neînsoțită de „semne”: amnezie, tremurături, bipolaritate, crezuri magice, paranoia, neliniște, pierderi de cunoștință etc. Ca să vă faceți o imagine, o bolnavă de schizofrenie povestea într-o emisiune TV că atunci când i s-a declanșat boala, a auzit din senin că o bombă atomică i-a explodat în craniu și că o mie de oameni tăbărăsc asupra ei și o împung, iar ea a simțit fiecare împunsătură în parte. A doua zi, niciun semn, până când simptomele s-au instalat permanent timp de șase luni, tremura involuntar, avea episoade etc. Ea mai mulțumea producătorilor de medicamente care o ajută să aibă o viață normală în familie și societate. La aceeași emisiune s-a spus că dacă ar fi trăit în 1936, i se făcea lobotomie, două ace înfipte prin orbite în creier.
Și noi suntem nebuni
Suntem limitați de percepție. Sigur că nebunia este greu să se vadă ea pe ea însăși! Studenții la psihologie, după mult studiu, ajung să creadă adeseori că suferă de boli psihice și își caută diagnosticul în Dicționarul Bolilor Psihice, pe când tot ce vor găsi va fi diagnosticul de ipohondrie sau anxietate și nimic altceva din ce bănuiau că au.
Tabuizările fac mai mult rău decât bine.
Nebunia a făcut dintotdeauna parte din civilizație și orice lucru, pentru a fi înțeles, mai întâi a fost marginalizat, iar când e integrat, din păcate, e integrat numai științific: medicii se uită la pacienții lor ca la un pachet de organe, nu la persoane. O definiție populistă a nebuniei este: să faci același lucru și să te aștepți la un rezultat diferit. Dacă noi continuăm marginalizarea și tabuizarea nebunilor, cine este nebunul care crede că fenomenul va dispărea de la sine?

------------------------------------------------------------------------------------------------------
Termenii medicali nu sunt folosiți pentru defăimare, inclusiv „nebun” nu este folosit peiorativ.

Comentarii