knockin' on heaven's door

l-am găsit pe dumnezeul lui iov
într-o vreme zdrobitor de fără istorie
în vreme de secetă în care nu numai
copacii se abțin de la a mai face boboci
sau cactușii se leapădă de țepii pe care îi mai au
ci și turmele-și lasă puii cei mai slabi pradă leilor
la ananghie familiile se descotorosesc
de copiii cei mai îndărătnici
moartea de primii născuți
puși deoparte pentru zile de necaz
să-i trimită pe linia întâi
ca și cum moartea s-ar hrăni cu feciorie

l-am găsit pe dumnezeul lui daniel
când am fost închis în cușcă cu leul
încleștați care pe care domesticește
puteam prevesti din târcoalele sale
ce animal voi alege să fiu în poveste
ca să-l înving
ne-am luat cărările la bătaie
și insecuritățile la trântă
eu cinic el atât de rece încât tremura
și-am început să-mi iubesc dușmanul
ca pe mine însumi
ca pe o căutare a sinelui
când am rupt gratiile și de jur împrejurul nostru
nimic în afară de apă
la râul Babilonului am șezut amândoi și-am plâns
că acestui dumnezeu îi place în noi instinctul de conservare
dorința oarbă de-a trăi
dar și când închizi ochii la sărut
falsifici întunericul și vezi mai bine ce ți se-ntâmplă

și mama mea e un dumnezeu
am rădăcini în ea și ea în mine
precum au numerele în matematică
încrengăturile ni se cațără
pe fiorduri
marea sărută spumos cerul tot mai sus
ca și cum fiecare ideal atins devine un standard
și tot mai multă liniște tot mai multă maturitate

l-am mai găsit
și-n felul în care simțul frumosului
își pogora reveria în copilăria mea
ca un cântec auzit cu imaginația
fiecare acord pe gustul lui
fiecare concept estetic pe hormonul său
îmi furișam libertatea în luminișurile dintre nori
care păreau o spărtură în paradis
ziceam: norii au învățat să fie nori
de la grația pe care au văzut-o în cer

și noi ca ei dansăm duși de vânt
eu de o parte tu de cealaltă a tangoului
și cu numai o improvizație freestyle în mișcări
– ori un machiaj la modă –
mă poți face
dacă nu să îmbătrânesc locului
atunci măcar să mă simt bătrân
la doar douăzeci și șapte de ani
iar ritmul pașilor de dans ni-l dă epoca
în care crede generația ta

l-am găsit în tristețea cu care îți iei rămas bun
toamna sau moartea emoțională
de care ai nevoie în fiecare an să renaști
alt om la primavară
în durerile musculare ale decepțiilor pe care-ncepi să le prețuiești
ca pe un prieten de nădejde
așa cum propria murire ți-e singura certitudine
că și viața ta se estompează în timp ca o intenție bună

contemplezi și tu pe malul râului
cu gândul că la dimineață vei privi răsăritul
și în schimbul unei raze de speranță
îi vei dezvălui soarelui numele tău
cu același calm cu care cuvântul rămâne cuminte pe foaie
deși e o interjecție sau un strigăt de ajutor
și e ca o minune cum ele
strigătele de ajutor
nu-ți stau în puterile tale
dar tot ele sunt cu adevărat totul tău
pe care-l sacrifici ca să faci schimb de locuri
cu însuși dumnezeu
așa cum un țipăt pictat cu sinceritate
îi poate aduce înapoi mințile lui Edvard Munch

l-am găsit și pe dumnezeul tatălui meu
cel din vechiul testament
și am vrut să-l ucid
îmi tremurau degetele pe trăgace
dar tata râdea în visul meu:
dumnezeul lui ilie m-a făcut pe mine
eu la rândul meu
te-am făcut ceea ce ești azi...
și am scăpat revolverele din mâini

apoi
când am ascultat pentru prima dată
Johann Sebastian Bach
mi-am depus armele alături de Bob Dylan
nu mai pot trage cu ele
oriunde ochesc mă nimeresc tot pe mine

Comentarii