Consumatori de imagine


Atrăgător, nu? Ați fuma să fiți ca ea?
De ce fumează fumătorul? Oare nu pentru că acesta consumă o anumită imagine? De ce psihoterapeuta își ține un șal pe umeri? Nu pentru că imaginea pe care o au oamenii când se gândesc la o psihoterapeută este de a avea un șal peste umeri și a devenit un arhetip în termenii lui Durand, iar ea dorește să câștige autoritate în fața pacientului prin împlinirea acelei imagini? Cu cât ne eliberăm mai repede de consumul de imagine, cu atât suntem mai în fața epocii în care trăim.
Versurile din piesa Welcome To The Machine de Pink Floyd „What did you dream? / It's all right, we told you what to dream!” (Ce ai visat?/ E în regulă, ți-am zis noi ce să visezi!) descriu formarea tipologiilor de oameni în epocă de către Sistem, The Machine, Mașinăria. Fiindcă la noi a fost comunism când aceste versuri au fost scrise, abia acum au ajuns problemele acestea și la noi, în capitalism. Mass-media e conștientă că a hrăni mentalul colectiv cu anumite imagini înseamnă a forma anumite tipuri de oameni și credințe despre care este locul lor în lume și chiar și intimitatea noastră este gestionată în acest fel.
Ne putem întreba cum acest lucru este posibil. Pe scurt: subconștientul nu poate face diferența dintre realitate și vis, dintre închipuire și ce e aievea. Pentru subconștient, să fumezi o țigară Marlboro roșu după ce ai văzut reclama cu cowboy care fumează Marlboro înseamnă să fii cowboy. De aceea aproape orice vis de noapte este credibil când îl visăm, că subconștientul nu are această capacitate de diferențiere între o idee și ce e palpabil, toate îi sunt la fel de adevărate.
Atunci a consuma imagini înseamnă a te plasa pe tine însuți în povestea pe care o propune imaginea respectivă, a-ți da sens existenței tale printr-o mică evadare într-o altă lume și altă poveste de viață pe care dorești să o ai. Înseamnă să cumperi un vis fiindcă în comparație cu ce ți se prezintă, te crezi nefericit.
Se pierde simțul istoriei, se instalează o amnezie socială în care trecutul este ignorat ca și cum ne-am fi născut de azi și în fiecare zi ne tot naștem tabula rasa. Idealul de frumusețe este pervertit tot mai mult, anorexia este, mai nou, o virtute. Nu există nicio apărare împotriva consumului de imagine decât a te rupe de lume: îți place sau nu îți place reclama cu cowboy de la Marlboro. Ca să ne apărăm de ea, ar trebui să știm dacă e adevărată sau falsă, dar asta nu are instrumente de măsură! Se consumă imagini pentru a fi acceptați social.
Cu aceste strategii de convingere (prin imagine) bine puse la punct, mesajul implicit este întotdeauna subversiv. Contextul e mesajul. Consumul de imagine este cel mai primitiv mod de a înțelege și judeca lumea, iar noi suntem câinele lui Pavlov care salivăm la vederea unei imagini sau când ne credem noi protagoniștii. Îi judecăm pe cei din jur după tiparele epocii, de la cum se îmbracă până la ce filme populare au văzut.
Consumul de imagine a ajuns atât de ridicat încât tinerii se cred personaje din desene animate sau jocuri video chiar și în viața reală, le iau drept modele de viață. Era o vreme când a fi DJ era ceva de dorit. Înainte, pictor. Înainte, sculptor. Înainte, fotograf. Înainte, poet. Oamenii fac și astăzi școli de artă deoarece consumă imaginea de a fi venerați. Era o vreme când cultura orientală era pe val, când dacă spuneai că faci yoga și ești zen, erai actual. Nu ești actual „dacă nu ești pe val, viața ta nu are valoare” este mesajul, dar asta face ca viețile noastre să aibă termen de valabilitate. Să rămâi relevant, acum e la modă să te iubești pe tine, să crezi că imaginea ta poate deveni un simbol pentru ceilalți și, în același timp, să cauți spiritualitate jucându-te de-a șamanul pe etnobotanice. Acum e la modă să nu mai existe valori, fiecare să fie atotsuficient.
Se dau și se primesc multe like-uri în prostie. Oamenii merg în concedii și își fac poze în care nu se vede peisajul din spate. E important doar că sunt acolo, consumă imaginea de a fi apreciați ca oameni fericiți, iar dacă sunt fericiți, înseamnă că sunt de succes și se egolatrizează. Sunt conștienți că ar trebui să fie fericiți în concediu, deși emoția nu există, doar imaginea.
Moda nu mai are vârstă.
De câte ori pe zi ni se întâmplă să folosim anumite mimici pe care le-am văzut la televizor pentru a fi credibili în exprimarea emoțiilor noastre? De câte ori acest consum ne dă pe noi afară din ființa noastră și ne înlocuiește, încetul cu încetul, cu tipologia epocii? Chiar și părinții vor să fie hip, vor să fie cool, vor să se dea pe brazdă, să fie acceptați ca adolescenți de către tineri, să copilărească veșnic. Nu mai e la modă să fii om serios, e considerată o chestiune obtuză. Așadar părinții cred că pot aplana conflictul dintre generații arătând mai tineri, consumând cultul tineretului. Nu se pot înșela mai amarnic deoarece pierd autoritate. Să fii om serios a devenit o rușine fiindcă numai pălmașii (clasa muncitoare) mai sunt serioși, a fi serios e imaginea insuccesului și e asociată cu un salariu mic și multe probleme care au format acea sobrietate, iar asta nu e sexy pentru sexul opus.
Chiar și a fi creștin e de sute de ani doar o chestiune de imagine, spui că ești credincios fiindcă familia ta e creștină. Dar nu poți pretinde că ești creștin și să nu fi citit Biblia în întregime sau să nu faci ceea ce crezul îți spune. Nu poți sorta ce crezi și ce nu crezi sau ce faci și ce nu faci din ce îți cere Biblia și să te mai numești ortodox, nu poți crede în zodii și să te dai ortodox decât dacă, desigur, e doar o consumarea unei imagini și totul e o chestie de fațadă. Părintele de la biserică nu vă va spune niciodată că nu mai sunteți, prin definiție, ortodocși, desigur, să nu vă piardă ca enoriaș plătitor de zeciuieli.
În cele din urmă, a consuma o imagine înseamnă a importa o identitate. A juca un rol pentru a fi considerat fericit sau excepțional. Ori, alteori, de a fi înțeles, folosind un sistem de semne și semnale recunoscute de toți. O femeie care poartă machiaj transmite un mesaj, una care nu îl are, transmite un alt mesaj, ca și cum nu te poți bucura de tinerețea ta fără să consumi imaginea de a fi tânăr, așa cum a propus-o epoca. Eu, unul, nu mă voi epila pe picioare.