De ce nu ești bogat

În spatele fiecărei averi se află o fărădelege.
 Balzac


Gatsby: Să închinăm un pahar pe vremea prohibiției!
DiCaprio: Rol bănos, am alungat creditorii și anul acesta!
Internetul este plin de promisiuni de îmbogățire rapidă, dar parcă nici la a nouăzeci și noua încercare nu înțelegi de ce nu reușești. Poate te-ai apucat și de meditație transcedentală, să afli dacă de vină e karma dintr-o viață anterioară, dar succesul tot n-a venit. După ce vei citi acest material, probabil te vei simți ridicol, dându-ți seama că poate nu ești tu omul acela care poate fi bogat. Eu nu-s bogat, dar știu de ce nu pot fi. N-ai putea să te schimbi, te poți întreba.

  • Uită de metodele de îmbogățire rapidă. Alții se îmbogățesc dându-ți ție „gogoșii” că te poți îmbogăți rapid, să le cumperi cartea, cursurile sau să participi la workshop, cu hotelul plătit din banii tăi. Ei sunt cei care se îmbogățesc, nu tu. Dacă vrei să fii tu cel bogat, fii tu cel care vinde gogoșii. Eu nu-s omul acela, nu vând „gogoși”.
  • Țeapa e sursă de avere. Poți trage țepe? Nu?! Dacă nu ești un inventator sau creator, unul orientat spre oameni, care să aducă pe piață ceva nou precum Bill Gates, sistemul de operare Windows, sau Steve Jobs, computerul Apple 2, nu cred că pe drumul tău spre succes nu va trebui să tragi câteva (sute de) țepe. Să îi spui cuiva să își cumpere un teren, deoarece acolo se va face un mall și-l va putea vinde la supra-preț iar tu să încasezi comisionul din tranzacție, pe când totul să fie o minciună, nimeni să nu intenționeze să facă un mall... Eu nu-s omul acela.
  • Să furi de la stat, ocolind legile. Ai pe cineva care să te-nvețe cum? Eu n-am. Și nu știu dac-aș dormi bine noaptea.
  • Să muncești 16 ore pe zi în primii 10 ani, până la punctul în care te înstrăinezi de familie.
  • Să furi la calitate. Să zicem că ești un dezvoltator imobiliar și bagi materiale de calitatea a treia, dar pe hârtii apare că ai băgat materiale de calitate întâi, să poți să-ți justifici prețul. Eu n-aș putea să îi vând cuiva o casă știind că oricând îi poate cădea-n cap fiindcă n-am respectat indicațiile arhitectului. Dacă ești brutar, să furi la făină.
  • Să nu-ți plătești oamenii. Ai putea să nu îți plătești oamenii?
  • Să le furi angajaților tichetele de masă. 20 de tichete pe căciulă.
  • Să licitezi strâmb.
  • Să creezi voit dependențe, știind că aceia care-ți pică-n plasă își vor distruge viețile, carierele și familiile.
  • Să stai cu ochii-n patru după executări silite, să cumperi casele oamenilor la preț de nimic de la recuperatori, familiile să rămână-n stradă. Eu n-aș putea face asta.
  • Să faci reclamă mincinoasă. Ai putea să spui că le dai oamenilor marea cu sarea?
  • Să-ți faci o rețea de cerșetorie? Una de droguri? Una de trafic de carne vie? Una de hacking (carding)?
  • Ai putea fura apa unui râu, s-o poluezi?
  • Ai putea fi un producător de filme pentru adulți, știind că-n primii cinci ani a fi producător va însemna și a fi pește, un proxenet? Le-ai putea suci mințile tinerelor de la casele de copii, cele sărace cu duhul?

Cum credeai că se fac averi, dacă nu din nedreptăți? Poți avea cea mai bună reclamă din lume, dacă nu ești dispus să fii nedrept, ia-ți gândul de la bogăție. „Vina” că nu ești bogat, dacă îți dorești asta, nu este doar a ta. Contează foarte mult locul în care te-ai născut, că sunt șanse foarte mici să fii peste cinci ani cel mai bogat om din lume dacă te-ai născut tuareg, că nu ne naștem cu egalitate de șanse. Și trebuie să fii dispus să treci peste cadavre, iar dacă unul mai mișcă... să-i dai lovitura de grație. Fiindcă dacă tu încerci să faci totul ca la carte, să nu furi la calitate, să nu înșeli statul, te mănâncă rechinii, îți trimit pe cap instituțiile publice în control lunar și tot îți vor găsi ceva să te amendeze până nu-ți mai arde de afaceri. Dacă nu vor reuși așa, vor arunca în tine cu noroi, clienți mincinoși și reclamații mincinoase. Sunt toți oamenii bogați așa? Nu, unul la un milion nu e așa. Dar o bună parte sunt și plătesc slujbe, să li se ierte păcatele. În rest, bani de o casă și o masă cred că poți face fără „să apelezi la Diavol”. Însă mai mult nu, așa funcționează lumea: cineva trebuie să piardă ca altul să câștige. După o vorbă binecunoscută: nu mă-ntrebați ce-am făcut să obțin primul milion de dolari, întrebați-mă de restul...

Comentarii