Am fost publicat în revista „Poezia” de la Iași

după vizionarea filmului voyage of time al lui t. malick 

 


Cândva a existat un moment în care universul
a fost infinit de mic și infinit de dens. Am putea
spune că timpul și spațiul au apărut la Big-Bang.
Universul este în expansiune.
Stephen Hawking


energie. formă. timp.
se întâlnesc.
Bang!
două săptămâni în pat,

în fața televizorului
și simt diferit legile fizicii. cea mai evidentă
e gravitația schimbată, când îmi pun
picioarele jos, la marginea patului, cobor pe planeta pământ
dintr-un loc în care și timpul s-a dilatat,
unde am făcut încălzire pentru viața viitoare
adică această [viață
boală e o navă spațială.

ce a fost înainte de big-bang? nu are importanță.
ce a fost înainte să renunț la încrâncenările mele,
înainte să învăț să iert?
nu are importanță
decât că toate lucrurile au picat pe albia lor.
precum toate constantele energetice
au picat pe albia lor la big-bang.
până atunci chiar și eu trăiam într-o gaură neagră
poate nu într-o rană dar sigur într-o absență.
iert azi și tot va trebui să iert și mâine. e un ciclu și probabil
greșeala e o resursă la fel ca fructele ude ca o fată
pe care le mănânc tacticos în fața televizorului.

la știri astrofizicienii spun că au mai găsit o planetă
asemănătoare cu Terra
la mii de ani lumină de noi.
osiris trece prin fața televizorului și se face întuneric.

se așază și se scaprină repede la o ureche.
nu-și alege întrebări existențiale
și nu se ia la trântă cu universul. nu se ridică în două picioare
să-și arate amenințător ghearele spre cer.
egoul lui felin și-l ține pentru el. mă privește lung dar nu e un savant.
fire de blană îi cad încet ca șoaptele.

dacă ar scrie poezie, nu ar da lecții, nu s-ar certa cu moartea,
n-ar crede că e primul care iubește și că asta-l face special.
e o pisică neobișnuită, care nu se place prea mult.
buddha spune că urecheatul mi-ar putea fi cineva drag mie,
venit de departe să mă salute.
deja îmi este.

și mă-ntreb când îl văd scărpinându-se:
poate în alte lumi, mamiferele lor nu se scarpină
fiindcă sângele se știe linge singur pe blană.
într-o altă lume, sânge blănos nu e un epitet.
dar atât motanul meu cât și sângele blănos trec peste aceleași
încercări, ca eroii mitici. le depășesc să reprezinte ideea de viață
în felul lor. asemeni unei metafore spuse despre același lucru,
apoi în ansamblu să vezi o față de om. o pisică, o față de pisică.
pentru fiecare în felul său, de la minunea de a-ți aminti până la uitări glorioase.
puse pe reluare, în caz că ai pierdut emisiunea. apoi ești liber.

chiar și pământul vomită un ghem de blană din când în când. de lavă.
de ce și pământul? niciun sistem nu poate rezista complet închis și izolat.
faptul că linsul și scărpinatul pot fi două metode cu același rezultat,
seamănă cu dragostea
și aud universul cum toarce.
mă duc să-l iau în brațe, iar vrea puțină atenție ștrengarul. sforarul.
îmi pun picioarele pe marginea patului. cobor pe Terra. nu ar trebui să mă ridic, însă înțepenesc
stând toată ziua în pat.

oricum, asemeni șeherezadei
întotdeauna universul pune punct poveștii tale înainte să

------------
Aceasta este poezia care a apărut în noul număr al revistei „Poezia” - Poezie și Ironie, primăvara 2017. Link către revistă AICI.


Comentarii