Adevăruri cu care ne place să ne facem rău


Adevărul trebuie procesat, nu înghițit pe nemestecate,
altminteri provoacă suferință.
Există o diferență între a ști un adevăr și a-l crede. Iar când un adevăr pe care-l știm poate schimba fundamental tot ceea ce credem, uneori ne place să ne forțăm să credem, ajungând să ne facem rău emoțional, nefiind pregătiți, neavând fondul necesar să-l întâmpinăm. Pentru niciun adevăr nu merită să se moară, cum și-a dat seama și savantul Galileo Galilei când a fost judecat pentru că susținea că Pământul e rotund și se învârte în jurul Soarelui. Adevărul se apără singur.
Mă miră cum și-n ziua de azi unele idei de secol XVII încă mai sunt luate de bune, în cazul de față că pentru adevăr trebuie să suferi. Pot înțelege de ce oamenii cred că pentru adevăr trebuie să suferi: ar presupune un drum inițiatic, iar omul e o ființă căreia îi place să se vadă un erou cu o misiune care-i dă sens existenței. Faptul că descoperirea unui adevăr a fost făcută prin suferință, ironic, nu ne face să ne bucurăm mai mult de acesta deoarece îl asociem cu suferința.
Nu e un lucru sănătos să fluturi adevărul sub nasul oamenilor ca și cum ți-ar da o anumită superioritate. Unii duc steagul hedonismului, că suntem doar un pachet de organe și scopul vieții este plăcerea, dar aceiași oameni au ajuns, mai târziu, să aibă nevoie, încă de tineri, de transplant de noi organe, de multe ori din cauza abuzului de narcotice. Poate că suntem doar un pachet de organe, dar nu văd de ce le-aș face praf cât mai repede, că nu e ca și cum zici: suntem doar praf, îl găsești și-n mijlocul drumului.
Alții duc steagul ateismului. Că știința e singura sursă de adevăr, iar toată cultura e un mare rahat fiindcă e doar o altă formă de credință. Sigur că e dificil să devii chiar și vegetarian de azi pe mâine, darămite ateu. Alții spun că trebuie să fii martor al lui Iehova. Toți spun că știu adevărul. Eu cred că orice formă de propagandă e greșită, că dacă vreau să mă botez la martorii lui Iehova, știu unde se află biserica lor, dacă vrea cineva să devină ateu, știe unde se află raftul de știință. Eu l-am găsit, dar nu am încetat să citesc lucruri false, adică literatură. Am nevoie și de minciuni.
Imaginați-vă că de mâine aflați că verdele e roșu, că l-ați perceput greșit. Un hedonist ar spune: păi dacă e așa, nici la semafor nu mai are rost să oprești. Buddhistul ar spune: roșul e calea. Nihilistul ar spune: nu există nicio culoare. Ateul: văd roșu, deci cred. Veganul: nu mai mănânc deloc fiindcă eu măncam numai ce e verde. Martorul lui Iehova: am fost martor la cum s-a schimbat din verde în roșu. Se poate observa cum fiecare încearcă să își recalibreze viața în funcție de adevăr, dar niciunul nu spune: ce bine că am aflat asta!
Mai sunt și aceia care spun că universul e prea mare să avem vreo însemnătate, însă 99.9% din acesta e fără viață, mai sunt aceia care spun că suntem speciali în univers și se cred olimpieni de mâine, mai sunt aceia care spun că România e o colonie și atunci nu are rost să fii român, mai sunt și aceia care spun că lumea e rea și că trebuie să fii rău și tu dacă vrei să supraviețuiești, mai sunt aceia care spun că bărbații-s porci și nu trebuie decât să te folosești de ei, sau că femeile-s curve și nu merită să te căsătorești... Dacă te apuci să îi crezi pe toți, ajungi la balamuc, că multe se contrazic singure. Cel mai periculos este să îi crezi pe sofiști și pe cei cu teoria conspirației, iar cei mai haioși sunt aceia care caută adevărul în dicționar, ce scrie în dreptul cuvântului viață.
Adevărul ar trebui să fie un instrument care ne ajută, nu în numele căruia să ne facem rău emoțional, forțându-ne să ne acomodăm cu el, și nici o armă cu care să îi facem pe alții să sufere. Știind adevărul, ar trebui să fim oameni mai buni și ar trebui să stârnească în noi compasiunea, nu răutatea. Din dragoste, de multe ori, nu putem spune adevărul.

Comentarii