La ce să te aștepți când faci nuntă

Sunt trei lucruri mari și late la care trebuie să te gândești când vrei să faci o nuntă: furnizorii, invitații și cheltuielile. Cu toate vei avea de furcă.


Sala

P
rimul lucru la care ne-am gândit a fost numărul de invitați. Din auzite, am aflat o formulă a succesului, anume că dacă îți dorești să îți vină 100 de oameni la nuntă, trebuie să inviți 200-250 de persoane.
Ne-am ales sala în funcție de numărul de invitați: să nu aibă ringul de dans prea mare încât să pară o peșteră, să nu fie nici mică încât să se înghesuie oamenii, să fie plăcută la vedere, să aibă parcare, să se facă mâncare bună (comanzi ceva de la restaurant și afli), să aibă în ofertă și băutură la discreție (discreție sună ca și cum oamenii ar ascunde paharul de vin, nu că ar bea cât încape...).
Prima dată am fost la o sală care avea posibilitatea de a face nunta pe terasă, deși am fi riscat să nu iasă cum trebuie dacă ploua.
La un alt local ni s-a zis că, dacă vrem supă de pui, trebuie să aducem de acasă puiul și tăițeii. Iar ei ar fi contribuit cu apa și gazul. Pe deasupra, prețul ar fi rămas la fel. Nu ne-a venit să credem ce-am auzit, părea rupt din filmele SF. Firește, i-am tăiat de pe listă și am mers la o altă sală.
Apoi am ajuns la o sală care avea o mochetă putrezită. Mirosul îți rupea nasul. Ne-am făcut că suntem grăbiți și am plecat. O altă sală avea programate nunți cu 2 ani înainte, așadar toate sâmbetele au fost ocupate. Șefa sălii ne-a propus un târg de-am crezut că glumește: să facem nuntă comună cu niște necunoscuți. Ce SF-uri!
Când am găsit sala potrivită, am ales, în sfârșit, data nunții și am plătit avansul. Invitații aveau nouă luni să se pregătească. Am alcătuit lista și am început să îi contactăm. Din nou, pare rupt din SF, dar unii ne-au reproșat c-ar fi trebuit să îi întrebăm pe ei întâi când să ne ținem noi nunta în așa fel încât evenimentul să pice în ziua lor de concediu, iar nunta, oricum, pica într-o sâmbătă... Dacă ne-am fi luat după concediile fiecăruia, probabil am fi făcut nunta doar la o sărbătoare legală, că atunci erau liberi cu toții, însă nu știu cine ne-ar fi cununat atunci.
Casă de piatră!


Alții, deoarece internetul i-a învățat să spună orice tâmpenie le trece prin cap, ne-au sfătuit „să nu ne complicăm atâta”, ci să facem nunta la un grătar, cu prăjeli, mici și bere, „mai aduce unu berea, mai cumpără altu micul”, și să punem undeva și un TV, să se poată uita la meciurile din Campionatul Mondial de Fotbal.
Asta ne-au spus-o oameni în toată firea, nu niște copii. Cu astfel de persoane am rupt imediat orice fel de relație. Tot ei s-au simțit ofensați când le-am spus adio.

Furnizorii de la ExpoMariage

Să nu alergăm dintr-o parte în alta, eu și Cristina ne-am gândit să ne alegem furnizorii la ExpoMariage, să dedicăm o zi acestui lucru. Avantajul e că poți compara ofertele pe loc.
Ăsta nu-i dans.

Prima dată am ales coregraful pentru dansul mirilor. Adevărul e că dansul mirilor este momentul principal al serii. Să te legeni împreună cu perechea ta pe un ring plin de ceață carbonică face din nuntă un caraghioslâc, nu un moment de pomină. Nu există scuză să n-ai un dans al mirilor, că prețul unui curs de dans pentru miri nu este mare: cam 600 lei/10 ședințe. Am dat un avans.
Acolo am ales și rochia de mireasă. Cristina a probat-o, i-a plăcut, am cumpărat-o. Pe aceea n-am putut s-o luăm cu avans; se putea, însă, închiria, dar am cumpărat-o. Cu toate reducerile de la ExpoMariage, am luat-o la 2.000 lei. Însă rochia de mireasă, am aflat mai târziu, putea fi cumpărată și de pe AliExpress. Îi ia câteva luni să ajungă, trebuie comandată din timp, dar poate fi luată la jumătate sau sfert de preț față de cele din România.
Hotărâți să scăpăm de grijile furnizorilor, am căutat și standurile cofetăriilor, în primul rând pentru tortul mirilor, apoi pentru candy bar, adică acea măsuță plină cu dulciuri pe care o iubesc cu precădere copiii. Am comandat și câte o caserolă de prăjituri mixte pentru pachetul de plecare al invitaților, câte un pachet pe familie. Tortul și prăjiturile se plătesc la kilogram, iar tortul vine separat, gata feliat pe o tavă, cam câți invitați, tot atâtea felii de tort (+5).
Cu ce pozează mirii e o machetă din polistiren, marțipan și plastic, care are pe ultimul etaj o prăjitură glazurată. Macheta trebuie predată înapoi intactă, dar partea din vârf în care se înfige cuțitul poate fi mâncată. Noi nu am mâncat-o, nici nu ne pare rău, în focul petrecerii am uitat că e comestibilă. Adevărul e că nici bine nu termini de făcut pozele cu tortul (macheta), în sală deja desertul e servit.
N-am uitat nici de flori, firește. Foarte mulți florari nu acceptă comenzi sub 2.000 lei. În final, am găsit pe cineva dispus să ia o comandă mai mică, de 1.000 lei. Am comandat flori pentru sală, inclusiv un aranjament pentru masa mirilor și nașilor, flori pentru capotele mașinilor nașilor, flori de prins în piept, și pentru casa scării, respectiv buchetul miresei și lumânările pentru cununie.
Ultimul furnizor de la ExpoMariage a fost cel cu invitațiile și sticluțele (goale) de pălincă personalizate. Cele din urmă au fost puse în pachetul de plecare pentru fiecare familie. Familiilor cărora știam că nu consumă alcool, le-am pus un borcănel de miere. Cineva răutăcios ne-a sfătuit să ne facem noi invitațiile – fiindcă știu Photoshop –, dar nu merită efortul să o machetezi, să iei macheta, s-o duci la tipar, să pierzi timp... pentru 1 leu/exemplar. Ne-am dat seama că sfatul era răutăcios, mai ales că știam ce fel de persoană e „sfetnicul”; pentru 1 leu nu merită bătaia de cap, iar tiparul, separat, costă 0,8 lei/exemplar. Pfft!

Ceilalți furnizori

A urmat să-mi caut eu costumul de mire. Pe acesta nu l-am luat de la ExpoMariage. Toți mi-au recomandat un magazin de pe Aleea Cazaban și n-am greșit nici la sacou, nici la pantaloni, nici la butoni și papion. Dar mai ales la preț.
Dacă tot mi-am ales costum de mire, nu m-am sfiit la stil, când vede cineva alaiul să nu aibă nicio îndoială că eu sunt mirele, niciun invitat să nu aibă un costum mai frumos decât mine. Știind că voi purta papion, mi-am luat o cămașă cu guler-rândunică, cu nasturi ca niște pietre șlefuite și pliuri pe margine, în ideea că V-ul făcut de deschizătura sacoului să nu fie golaș, doar alb sec, ci să aibă ceva ieșit din comun. La cei care poartă cravată, V-ul e „umplut” de cravată. Am avut grijă să nu-mi iau o cămașă transparentă și mi-am luat maiou alb pe dedesubt, e urât să ți se vadă prin cămașă, în lumina reflectoarelor, buricul și sfârcurile. N-am luat nicio vestuță, doar e nuntă de iulie, mi-am zis, e bine să fii cât mai lejer. Pe tot parcursul nunții am avut grijă să nu intre manșeta cămășii în mâneca sacoului, ci să stea butonii la vedere. Desigur, nu m-am îmbrăcat precum Prințul Harry, nu-s în acea ligă.
Există distracție
și fără manele și mahmureli.



De mult timp n-am fost la o nuntă cu lăutari și formație, pare-mi-se că oamenii nu se mai prea dau în vânt după așa ceva, în primul rând că pentru o oră îi plătești cât pentru toată seara DJ-ul și fac pauze lungi între cântece. Scump! Așa că am luat doar DJ care a fost și MC. E un mit urban că trebuie să pui manele la nuntă să fie reușită; nu-i adevărat. Am pus muzică retro (Casablanca, Lambada, Ney Na Na Na, All That She Wants etc.), dar am pus și multe hituri (destul de) actuale de radio. Hiturile sunt calea de mijloc.
Personal, îmi place Massive Attack, dar nu e muzică dansabilă pentru nuntă; am făcut compromisuri, însă niciodată spre manele. De ce? Din experiența ca invitat știu că la fiecare nuntă există un individ care, atunci când aude o manea, își sfârtică de pe el cămașa, sare pe masă, scuipă pe o bancnotă și i-o lipește pe frunte tipului cu muzica: dedicație, dedicație, dedicație. Apoi vomită.
Tot de la firma care ne-a trimis DJ-ul am luat și luminile, gheața carbonică pentru șampanie și pentru ceață, artificii reci de interior respectiv un moment de confetti. Desigur, au pachete cu mai multe servicii, după fiecare buget. Firma contractată se află undeva lângă piața de vechituri.
Și, nu în ultimul rând, fotograful și cameramanul. De obicei, costă între 1.000-1.500 euro. Noi (eu și soția) am câștigat un concurs prin care ni s-a oferit gratuit sesiunea completă foto-video. Mai bine refuzam și îi plăteam cuiva mai serios 2.000 euro.
Cel mai greu a fost să îi găsim Cristinei o coafeză și o machieuză, chiar mai greu decât am găsit o sală. În primul rând fiindcă trebuie să-ți placă stilul în care lucrează, în al doilea să fie disponibilă. Și la un preț OK.

Pățanii

Firește că există întotdeauna oameni care se simt mai importanți decât restul invitaților, așa că ei vin la tine acasă cu cinci ore înainte de ora la care i-ai rugat să fie prezenți. Ce puteam să fac? I-am primit și i-am lăsat să se uite la mine cum mă strâmb în fața oglinzii când mă bărbieresc...
Dar în sala de nuntă, nimeni nu-i mai mare decât mirele, cu excepția miresei. Dacă nu mi-a plăcut ceva din ce se petrece în timpul evenimentului, felul servirii, muzica sau vreun alt detaliu, imediat am pus degetul pe rană (cu politețe, să doară mai rău). Știam că eu și Cristina suntem șefii, or eu eram conștient că toți se vor uita în ochii mei după aprobări, de la momentele programate până la atmosfera nunții. Nu mi-a plăcut ceva, i-am pus capăt imediat. Cu o excepție: fotograful. Nu mi-a plăcut, a fost anemic, a avut un singur obiectiv fără unghi larg pentru fotografii de grup și a prins în aproape jumătate din cadre oameni cu spatele, cefe și chelii, nu fețe, plus problemele de sincronizare (deseori se retrăgea de la eveniment, în loc să-l documenteze), însă nu puteam găsi pe loc altul. Încă nu știm ce să facem cu fotografiile, ne crucim de fiecare dată când ne uităm peste ele. Am postat o parte din fotografii la subsolul articolului.
Vizibilitate? Condu stând în picioare!
Fotografia e reală.



Și cu florile am avut o pățanie. Pentru florile care ne-au fost puse în piept, florăreasa a uitat să le aducă acele. Le-am prins în piept cum am putut. Apoi, colac peste pupăză, a fost făcut un singur aranjament floral pentru capotă, nu două, pentru ambii nași. Ca și cum n-ar fi suficient, nici acela n-a fost montat bine, reducea vizibilitatea șoferului până într-acolo încât era să călcăm un pieton pe trecerea de pietoni și să frecăm o mașină într-o intersecție. Pietonul n-a știut în ce pericol se aflase, era adâncit în telefon. Plus, buchetul miresei n-a avut culorile alese de noi. Când ne-am întâlnit cu florăreasa să îi facem plata, ea a fost cea care a izbucnit în plâns, nu Cristina, însă tot am penalizat-o cu 10%; nu am fost înduioșați.
Nici la prăjituri n-a fost totul perfect. Câteva caserole pentru pachetele date la plecare au fost sparte. Și pe cofetăreasă am penalizat-o, i-am scăzut respectivele caserole din plată. Desigur, n-a lipsit replica arhicunoscută „sunteți primii care mi se plâng de așa ceva”, dar știm și noi bancul acela cu blonda care a fost întrebată de soț în noaptea nunții dacă el fusese primul pentru ea, iar răspunsul ei fusese: „Ești primul, dar de ce toți bărbații mă întreabă asta?”
Ne-am angajat o planificatoare de nunți, wedding planner, care a fost utilă la alcătuirea programului, mânat și adunat oameni. A făcut și ea, totuși, o greșeală. Venise cu soțul ei, s-o ajute. I-am înmânat oglinda sălii cu toate numele invitaților și bilețele care au fost puse pe fiecare loc, iar soțul ei a plecat. Crezusem că luase cu el bilețele, să pregătească sala. Ea ne-a părăsit la un moment dat să facă asta.
Apoi DJ-ul... Cu câteva luni înainte de nuntă am făcut o listă orientativă cu 30-35 de piese muzicale, DJ-ul să știe cam ce muzică să pună la nuntă. Pe listă n-a fost nicio piesă românească, dar DJ-ul s-a gândit c-ar fi bine să pună, începând s-o dea spre lăutărească... Imediat i-am atras atenția. Ce n-a vrut să înțeleagă, însă, este că trebuie să rămână la pupitru. Se lua și pleca o oră sau mai mult, cât oamenii mâncau. Iar mare parte din piesele pe care le-am recomandat noi au fost puse în surdină, tocmai atunci când se mânca. În naivitatea noastră, ne-am imaginat că dacă-i dăm o listă orientativă, DJ-ul își dă seama ce genuri de muzică să aibă în repertoriu, fără să i se tot atragă atenția.
Ni s-a spus să dovedim că DJ-ul procedase așa, dar cum să dovedești dacă n-a fost documentat complet tot evenimentul de firma responsabilă? Cameramanul apărea câte zece minute, filma pe ici-colo și se făcea nevăzut, aproape ratând momentul confetti și declarația de dragoste. Câteva momente printre care momentul de la frizer și poezia nașului le-a ratat, oricum...
Mie nu-mi dați sarmale cu pui?
Sunt vegetarian și-mi plac tare mult.

Ca și cum toate astea n-ar fi de ajuns, au fost probleme cu mâncarea. DJ-ul și cei doi de la firma foto-video au fost nemulțumiți de mâncare. Înainte cu o săptămână de la nuntă, am fost la restaurant și am stabilit meniul. Gândindu-ne că au de lucru, am zis că vom pune pe un singur platou cam tot ce mâncăm și noi, să nu fie serviți de cinci ori, cum sunt serviți invitații. Ba încă ni s-a reproșat că nu i-am întrebat pe acești furnizori dacă sunt vegetarieni... Chiar și așa am negociat meniul cu greu, am pus atâtea pe platou încât eram la un pas de a mai plăti cinci meniuri (!) și tot ni s-au făcut reproșuri. În total, cinci persoane (DJ, fotograf, cameraman, organizatoarea și soțul ei) au avut 4,5 kg de mâncare. Cu astfel de așteptări, aproape că ni s-a reproșat că nu i-am luat la dans, ca pe restul invitaților. Măcar dacă erau profesioniști până la capăt, fără să fiu nevoit să trag de ei, poate m-aș fi simțit oarecum stingher că n-am procedat cum visaseră.
Platoul staff-ului conținea, pentru 5 persoane (am lista-n față): ciorbă, ruladă din cașcaval cu verdeață și boia, ciupercuțe pane cu brânză de burduf, crepietă cu spanac și cremă de creveți, coșulețe cu cremă de ton, ouă casino, mușchiuleț de porc cu brânzeturi și ierburi siciliene și piept de pui cu măsline. Nimic greu la stomac, cât mai puțini carbohidrați. În afară de sărmăluțe și tort, au mâncat ce am mâncat și noi, dar tot au fost nemulțumiți. Cine știe, poate-ar fi trebuit să comandăm meniuri și pentru ospătari, dacă tot erau, oarecum, parte din staff.
Vorbind de cei de la sală, și acolo am pățit ceva. Ni s-a spus că primim o cameră matrimonială la local, doar că trebuie să facem check-out la ora 12.00. Oră la care eu dormeam cel mai dulce, după o noapte întreagă de petrecere. În caz contrar, suportam financiar o zi de cazare. După nuntă, am plecat acasă, nu ne-am cazat.

Ultimele gânduri

Au fost persoane care ne-au refuzat invitația la nuntă, era de așteptat. La ce nu ne-am așteptat a fost ca persoanele care ne-au refuzat să ne cheme la nunta lor, două luni mai târziu. Și ce supărați au fost că am zis nu! Nu, n-avem nevoie de plicuri, o nuntă se face din oameni, nu din plicuri, că dacă ni se pune o anumită sumă într-un plic, fără să fim onorați cu prezența, iar noi dăm înapoi aceeași sumă, fără să participăm, n-am făcut nimic. Nunțile se fac, în primul rând, cu oameni. N-am acceptat plicuri fără să fim onorați cu prezența, mai ales că, astfel, ne-am fi îndatorat pe degeaba. Dacă am sala goală și buzunarul plin de plicuri, n-am făcut nimic.
Alții ne-au spus că nu vin la nuntă „din motive religioase”, au promis că vin la căsătorie și cununia religioasă, dar tot n-au venit nici la acelea. Nu s-au ținut de cuvânt. Cum să se bucure ei împreună cu niște păcătoși ca noi când au o imagine de păstrat? O săptămână mai târziu aveau pe Facebook poze dintr-un local de pe centru, Lord’s, din câte-mi amintesc.
Din motive religioase,
nu participăm la nunți.

Nu poți fi sigur de câți bani vei strânge la nuntă și nu e bine să te întinzi mai mult decât ți-e pătura. Dacă se pun 100 de euro pe căciulă, toți banii care se cheltuie, inclusiv benzina, trebuie să fie cuprinși în acel buget. Din câte mi-au spus apropiații – și așa a fost – după o nuntă normală rămâi cu bani cât pentru un sejur în străinătate. Sunt nunți la care rămâi pe minus, sunt nunți de sute de persoane după care îți poți cumpăra o garsonieră. N-a fost cazul și nici nevoie, avem locuința noastră.
Ne bucurăm că, în ansamblu, nunta a ieșit bine. Nu s-a îmbătat nimeni porcește, n-a vomitat nimeni, nu i s-a făcut nimănui rău din cauza mâncării – a fost bine gătită –, n-a dansat nimeni pe masă, nu au fost scandaluri și au venit toți cei care au confirmat. Pe această cale le mulțumim părinților noștri, nașilor, celor care ne-au onorat cu prezența la nuntă și tuturor celor care ne-au urat casă de piatră.

Fotografiile sunt artistice, nu glumă, că te pun pe gânduri;
te întrebi care o fi înfățișarea celor din cadru:

Comentarii