„Decorul tău de septembrie”, poem în lectura autorului


Decorul tău de septembrie 


O pasăre trebuie să fie gata oricând să îmbrățișeze
lumea dacă vrea să zboare. Lumea, așa cum e ea.

Tu ești o pasăre.
E un lucru dureros.

Iar eu nu îndrăznesc să respir când te văd zburând
sau când îți lași să cadă o pană încărunțită.

Nu știu dacă pentru tine zborul este o formă de exprimare
sau de supraviețuire, un nou limbaj sau doar o cățărare pe oceanul de aer.

Dacă e un nou limbaj, nu putem vorbi
și chiar și rostirea numelui tău mi-ar face plăcere.

Îmi doresc să fiu un gol de aer într-o respirație,           [să-mi adăpostesc inima
în locul în care eclipsezi soarele, să mă scobesc din holograma singurătății și să mănânc.

Când spun inimă, vorbesc despre cord. Cu mușchiul miocardic.
Acel organ care te împietrește pe loc când ți-e teamă. Priceput la teamă, mă tem.

Unele temeri n-au nicio rădăcină, le smulgi și cresc înapoi cu alte șapte capete.
Ca aripile tale. Fight or flight, lupți sau zbori. Iar tu mereu zbori.

Tu ești o pasăre. Tu nu ești un avion de vânătoare.
Un avion nu are clavicule și scobiturile claviculelor pe care să le săruți seara.

Când păsările călătoare pleacă, un specimen ca tine e în capul unghiului.
Unul atât de bun precum a fost târziul verii. Cele mai multe nu se întorc.

Nu e acesta un lucru dureros? [Nu e asta dragoste? Să te plimbi încet spre toamnă,
să rămâi cu mâna încleștată de a mea într-un fragment de iarnă?

Și câte feluri de a da titlu acestui sfârșit!
Găsește unul care să fie o metaforă la căsătoria care spune: în familia asta te-ai prăbușit.

Comentarii